Culmea! Au divorțat din cauza desenului animat „Frozen”
O japoneză în vârstă de 29 de ani a decis să-și părăsească soțul, după ce acesta nu s-a declarat foarte încântat de filmul „Frozen”. Tânăra, care devenise aproape obsedată de cea mai de succes animatie Disney, a încercat de mai multe ori să-și determine soțul să vadă filmul, însă după ce a reușit să-l convingă, entuziasmul acestuia nu a fost nici pe departe la fel de mare, scrie protv.ro.
„E un film ok, dar nu mi-a plăcut în mod special. Chiar crezi că e așa de bun?”, a fost replica nevinovată care a făcut-o pe soție să-și iasă din minți.
Tânăra i-a răspuns scurt și l-a anunțat că divorțează: „Dacă nu înțelegi de ce filmul ăsta este grozav, atunci ceva e în neregulă cu tine! Vreau să divorțez”, i-a spus aceasta.
Femeia și-a pus în aplicare amenințarea, iar căsnicia de șase ani a celor doi a luat sfârșit. În plus, ea a părăsit apartamentul în care locuia cu soțul ei și s-a mutat înapoi în casa părinților.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani