ATITUDINE // Alexandru Tănase: „Druță a muncit alături de partidul comunist la modelarea unei identități naționale moldovenești, distincte de cea românească”. Voronin: „Druță nu s-a lăsat folosit în jocurile politice. Sunt mândru că am comunicat”

REPERE: Societățile dezorganizate, lipsite de repere culturale, identitare și istorice bine definite sunt deosebit de vulnerabile în fața influenței și manipulării falșilor profeți. Adevărații lideri morali ai unei națiuni nu pot să fie „dincolo de context”

Scriitorul Ion Druță, stabilit de 60 de ani la Moscova, Federația Rusă, va fi înmormântat luni, 2 octombrie, la Soroca.

Ion Druță a cerut, prin testament, să fie înmormântat în preajma monumentului „Lumânarea Recunoștinței” pe care i l-au construit, la cerere, comuniștii pe malul Nistrului.

Lăudat de unii, contestat de alții, trecut sub tăcere sau îndemnuri să „ni-l asumăm” pe Ion Druță, decedat pe 28 septembrie curent la vârsta de 95 de ani, toate sunt „zbuciumările” acestor zile.

Ziarul NAȚIONAL fixează opinii ale unor personalități, expuse la moartea lui Ion Druță:

Iulian Ciocan, prozator, publicist și critic literar: „Druţă este astăzi scriitor canonic nu numai la Chişinău, ci şi în „rezervaţia” comunistă din stânga Nistrului”

„În vara anului 2003, pe vremea când făceam critică literară, am citit toată proza lui Ion Druță, la sugestia unui amic entuziasmat de scriitura druțiană. Am citit, am cumpănit o vreme și am scris apoi un eseu - Colosul cu picioare de lut - pe care l-am publicat în revista Contrafort. În acel eseu constatam că se cam exagerează valoarea estetică a operei lui Druță. M-a interesat în primul rând felul în care Druță și-a construit textele. Da, am ajuns la ideologia sa, dar am venit dinspre analiza pe text. Vedeți mai jos câteva idei din eseul cu pricina la care nu aș renunța nici după 20 de ani.

Convingerea multor critici este că Ion Druţă se sustrage utopiei comuniste, marşului triumfal al puterii sovietice prin aceea că descrie o lume izolată, patriarhală, suficientă sieşi, că ţăranii lui sunt preocupaţi de problemele familiei/ gospodăriei, nu de colectivizare/ făurirea socialismului. O retragere strategică, aşadar, într-o „fortăreaţă” rurală care rezistă asediului comunist şi rusesc sau, aşa cum susţine criticul Mihai Cimpoi, o „rezistenţă făţişă a lui Druţă în faţa terorii istoriei, o expresie a rezistenţei spirituale şi morale în faţa a tot ce subminează naţionalul, umanul, sacrul”... Ei bine, ceea ce sare-n ochi la o relectură este faptul că „fortăreaţa” rurală a lui Druţă are şi nişte breşe măricele... În „Povara bunătăţii noastre” (1968,1984), bunăoară, ţăranii întâmpină cu dragoste Armata Roşie „eliberatoare”: „Şi, Doamne, ce bucurie era pe atunci un rus în ghimnastiorkă albită de soare, cu pilotka repezită pe-o sprânceană! Era aşteptat şi rugat să intre în fiece casă ... e mare lucru să-ţi legi soarta de soarta Rusiei” (sic!). Copleşit de fericire este, bineînţeles, şi naratorul. E adevărat că asemenea breşe nu sunt multe şi cititorul poate avea impresia că universul rustic al lui Druţă este oarecum izolat de lumea dinafară, că ţăranii de aici se supun dogmelor patriarhale, glasului pământului, nu legilor statului comunist. Chiar dacă acesta ar fi adevărul, proza lui Druţă nu rezistă din alte considerente.

(…)

Avem de-a face cu o cacealma. „Las că-i bine” este o găselniţă care convine atât sămănătoriştilor, cât şi fosilelor realismului socialist. Creând aceste personaje resemnate/ senine/ evlavioase, preocupate de creşterea animalelor şi cultivarea pământului, Druţă a reuşit să „recruteze” adepţi în două tabere inamice. Din „hăţişurile” sămănătoriste ţăranii smeriţi ai lui Druţă par „patrioţi” ai satului şi „paznici” ai „specificului naţional”, pe când de pe „baricadele” realismului socialist ei sunt văzuţi ca nişte aborigeni năstruşnici, dar loiali puterii sovietice. Druţă a profitat din plin de pe urma acestor personaje „enigmatice”, ambigue. „Aşa e viaţa” înseamnă pentru sămănătorişti o „condensare” a filosofiei strămoşilor, iar pentru „mastodonţii” realismului socialist – acceptarea ideologiei sovietice. Ţăranii lui Druţă parcă nu participă la edificarea socialismului, dar parcă nici nu i se împotrivesc. Nu întâmplător Druţă este astăzi scriitor canonic nu numai la Chişinău, ci şi în „rezervaţia” comunistă din stânga Nistrului. La Chişinău, Onache Cărăbuş e considerat martir al neamului moldovenesc sau românesc (în funcţie de cultura şi opţiunea politică ale cititorilor), iar la Tiraspol – internaţionalist, prieten al poporului rus/ sovietic, un „urmaş” destoinic al personajelor lui Ion Canna”.

CITIȚI și Nicolae Negru // Ion Druță, ideologul cu două patrii

Vladimir Voronin, liderul comuniștilor: „Moldoveneasca este mama, româna este fiica - aceasta a fost și rămâne opinia sa competentă și incontestabilă”

„Ion Druță, cu toată dragostea lui mare pentru Moldova, cu toată autoritatea sa morală gigantică, nu s-a lăsat niciodată folosit în jocurile politice. A ales cu cine să comunice, cu un instinct inconfundabil care determină dacă omologul său este demn de comunicare, dacă este patriot, dacă iubea țara cu aceeași dragoste ca și Stăpânul însuși.

Nu și-a trădat nimic - nici sentimentele pentru Patrie, nici dragostea pentru oameni, nici respectul pentru limba sa moldovenească. El nu s-a încadrat în ideologiile așa-ziselor „elite”, care neagă atât poporului moldovenesc, cât și limbii moldovenești dreptul de a exista. „Moldoveneasca este mama, româna este fiica” - aceasta a fost și rămâne opinia sa competentă și incontestabilă.

O să mai spun că sunt mândru că am avut ocazia să comunic cu o astfel de persoana precum Ion Druță. O mândrie deosebită pentru mine este că am îndeplinit cererea maestrului - de a ridica o „Lumânare a Recunoștinței” în țara natală a scriitorului, pe malul Nistrului.

Fie ca „Lumânarea Recunoștinței” să nu se stingă niciodată, amintindu-ne veșnic de marele Ion Druță. La revedere, geniu al Țării Moldovei.

Cred ca poporul moldovenesc nu îi va ierta niciodată pe actualii guvernanți, dacă Ion Druță nu se va întoarce în patria sa după moarte”.

Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „După prăbușirea comunismului și proclamarea independenței Republicii Moldova, Ion Druță a rămas un consecvent promotor al stereotipurilor și valorilor RSSM-iste”

„Este adevărat, Dumnezeu l-a înzestrat pe Ion Druță cu harul scrisului. A știut să descrie foarte colorat, nu doar povestea înduioșătoare a celor cinci motănași. La fel de mustos a descris feeria vieții patriarhale a satului moldovenesc în perioada sovietică, care trebuia să contrasteze cu perioada neagră a „jandarmului român” care își bătea joc de țăranii moldoveni. Cât de impresionantă este scena în care „ocupanții români” l-au dezbrăcat în chiloți pe Onache Cărăbuș și l-au lăsat pe podul de peste Prut, iar „ostașii sovietici eliberatori” i-au dat o pereche de pantaloni, o bucată de pâine și o bucată de slănină...

(...)

Ion Druță este un exemplu clasic al „opozantului autorizat”. Ca o figură de prim-plan în literatura sovietică, cavaler a Ordinului Lenin, Ion Druță a avut un rol semnificativ în formarea conștiinței locuitorilor dintre Prut și Nistru. Prin opera sa, el a muncit cu zel alături de partidul comunist la modelarea unei identități naționale moldovenești - distincte de cea românească.

Să admitem că în operele scrise în perioada comunistă, Druța a plătit tribut timpului, dar n-a fost așa. După prăbușirea comunismului și proclamarea independenței Republicii Moldova, Ion Druță a rămas un consecvent promotor al stereotipurilor și valorilor RSSM-iste. El a fost unul dintre cei care au inspirat „referendumul” din martie 1994, cunoscut sub numele de „La sfat cu poporul”. (...) Acel referendum, de fapt, a dat startul restaurației ideologice opuse spiritului Mișcării de Eliberare Națională, declanșând efecte care, în cele din urmă, au anulat conceptul a două state românești. Acela a fost punctul de pornire, în edificarea fundației identității politice neo-RSSM-iste, care se trebuie să se deosebească sau chiar contrastează cu cea românească. Astăzi, această identitate neo-RSSM-istă este promovată ca și „națiunea civică moldovenească”.

Moștenirea simbolică a lui Druță post-independență, precum „Lumânarea Recunoștinței”, „Badea Mior”, și „Casa Apostolului Pavel”, reprezintă în esență o continuare a viziunii sale asupra unei identități moldovenești, opuse sau, în cel mai bun caz, distinctă față de identitatea românească. Cred că ar fi cazul să ne amintim cât de profund au fost contestate de societate în momentul în care au fost edificate aceste simboluri păgâne care de fapt reprezintă antiromânismul. Guvernele agrariene, socialiste și comuniste le-au finanțat și promovat anume din aceste considerente! Astfel, decizia lui Druță de a se stabili la Moscova chiar și după proclamarea independenței, la fel ca și alegerea sa de a „coborî din carul națiunii” și de a urca în „carul lui Sangheli” poate fi văzută ca o continuare naturală a convingerilor sale de o viață, care au influențat tot ceea ce a făcut.

Cred că merită să spun câteva cuvinte despre așa-numitul „testament al lui Druță” (semnătura olografă fiind cu grafie chirilică). Trec peste faptul că un intelectual, cu pretenții de „păstor”, lasă turmei „pe care a păstorit-o” în testamentul său public niște mesaje mai consistente, sau niște gânduri mai profunde care să dăinuie peste secole. Druță a ales să se îngrijească cine va încasa onorariile ce-i revin din drepturile sale de autor. Adevăratul scop al acestui „testament” este de a transforma așa-numita „Lumânare a Recunoștinței” în propriul mausoleu, unde vor merge pionierii cu flori ca la monumentul lui Lenin. Cunoscând bine năravurile conducerii noastre de vârf, el știa că nu va da greș. Cu toate acestea, în Republica Moldova există lege care reglementează unde pot fi înhumate persoanele decedate. Legea nu permite nimănui să decidă prin testament să fie înmormântat în locuri neautorizate. Curios, ce-ar fi făcut conducerea noastră iubită, dacă „păstorul” ar fi scris în „testamentul” său să fie înmormântat lângă „căpățânile de bronz” din grădina publică Ștefan cel Mare”. (Busturile clasicilor literaturii române din Grădina Publică Ștefan cel Mare au fost denumite „căpățâni de bronz” de către Ion Druță.)

Societățile dezorganizate, lipsite de repere culturale, identitare și istorice bine definite sunt deosebit de vulnerabile în fața influenței și manipulării falșilor profeți. Adevărații lideri morali ai unei națiuni nu pot să fie „dincolo de context”. În inima unei națiuni, liderii morali poartă pe umerii lor o sarcină triplă. Primordială este datoria lor de a rosti adevărul, deschizând astfel noi orizonturi pentru concetățenii lor. Ei nu „coboară din carul națiunii” de dragul apartamentului de la Moscova și nu își construiesc mausolee în timpul vieții”.

Alecu Reniță, deputat în Parlamentul Independenței: „Ion Druță nu venea întâmplător la conducătorii moldoveni, legitimându-le guvernarea și oferindu-le ideologia necesară formării națiunii civice moldovenești și construirii statului moldovenesc, independent de România”

„Ion Druță și-a pus tot talentul, după august 1991, să deturneze Mișcarea de Renaștere Românească și s-o re-ancoreze, sub paravanul „independenței și moldovenismului”, în noul-vechiul imperiu rusesc, care a schilodit creierul moldovenilor, i-a lipsit de memoria istorică și demnitatea românească. Ascuns după o operă transformată în mit literar, Ion Druță a avut o contribuție majoră de a-i opri pe moldovenii treziți din „somnul cel de moarte” la Prut, cultivând maselor rusofile sentimentul unui stat moldovenesc independent, care, în esență, nu-i altceva decât o periferică gubernie rusească. Ion Druță nu venea întâmplător, conform unui ritual, la conducătorii moldoveni, legitimându-le guvernarea și oferindu-le ideologia necesară formării națiunii civice moldovenești și construirii statului moldovenesc, independent de România.

Nu am nici cel mai mic interes să diminuez opera literară a scriitorului răposat, însă ar fi nedrept să lăsăm conaționalii să stea în genunchi încă o jumătate de secol, bătând mătănii în fața „Lumânării recunoștinței”. Cu mulțimile intoxicate de miturile sovieto-rusești, cu ideologul moldovenismului statalist Ion Druță în spate, nu poți trece Prutul, oricât de apropiate ar fi malurile. Nu pun punct înainte de a zice – Dumnezeu să-i ierte toate păcatele nevrute!”.

Ștefan Gorda, diplomat: „Cele mai lamentabile și regretabile decizii de la începutul anilor 90 erau consultate nemijlocit și deseori inspirate direct de Druță”

„Ani de zile mi-a fost rușine pentru că toți îl iubeau pe Ion Druță, dar eu nu. Recent deja mi-a trecut ceea ce-mi provoca rușinea. Pentru că vedem în derulare încă un lamentabil și provincial spectacol de prost gust. Cu incontestabil iz păgân... Nu e bine să ne vorbim morții, mai ales pe un prozator important. Criticii literari și generațiile care vin să beneficieze de operele scriitorului. Care a fost unul de referință, dar cu siguranță nu unicul creator de referință pentru românii basarabeni, în a doua jumătate a secolului XX.

Cred că nu e bine să ne prefacem că a fost un geniu al literaturii mondiale, că ne-a murit Zeul și ni s-au atrofiat cu desăvârșire bunul-simț, omenia, spiritul creștin. Simțăminte omenești, de altfel, altoite temeinic generației mele inclusiv de scrierile lui Ion Druță... Zic asta pentru că știu din interior cum cele mai lamentabile și regretabile decizii de la începutul anilor 90 erau consultate nemijlocit și deseori inspirate direct de el. Emisarii din arcul Puterii de la Chișinău zburau deseori la Moscova ori cel puțin telefonau - să aflăm ce crede „bădița Ion”.

Și mai știu, tot nu din auzite, cum premierul agrarian de atunci i-a oferit acces la surse bugetare considerabile, într-o perioadă când, din lipsă de bani, copiii noștri prin grădinițe primeau o balandă numită supă. Agro-comunismul i-a oferit, deci, din plin marelui scriitor Ion Druță tot de ce avea nevoie o construcție faraonică pe vârful dealului lui Bechir de la Soroca. Am fost o singură dată în acel loc și am rămas consternat de nonsensul total al acelei construcții, zisă Lumânare. Trebuie să fii total lipsit de modestie să concepi așa ceva. Un mauzoleu păgân pe un vârf de deal, într-un peisaj natural pe care îl denaturezi și într-un loc în care nici barem nu te-ai născut sau trăit. Aș mai întreba ce crede sfânta Biserică despre locul unde trebuie înmormântat creștinul și despre semnificații creștinești în general, dar nu întreb, pentru că nu ai de cine întreba...”.

Maria Pilchin, scriitoare: „Războirea cu un bătrân mort nu mi se pare de mare performanță. Eu zic să discutăm măcar de marți”

„Războirea cu un bătrân mort nu mi se pare de mare performanță. Respect pe acei care l-au criticat când era viu. E în primul rând despre decență și curaj să critici un om viu care poate veni cu replica. Loc de critică există și după...

Eu zic să discutăm măcar de marți.

Mâine vor fi funeraliile...

Polemica cu privire la locul înhumării e unica care poate fi admisă acum. Da, aceasta poate fi subiect de discuție, dar cu condiția că am crescut până la nivelul unei societăți mature, responsabile...

(...)

Nu vi se pare că Ion Druță, cu performanțele lui și erorile lui, e o figură simptomatică a ceea ce am fost noi după cel de-al Doilea Război Mondial? Nu credeți că am putea să ni-l asumăm?! Nu credeți că și aceste polemici de azi îl scot din rând? Atâția scriitori mediocri au fost îngropați și nu ați dat în ei. De ce? Nu contau.

Nu am fost niciodată druțiană, dar mi-l pot asuma. Pentru că e în matricea din care am crescut. L-am citit, câte ceva am apreciat, câte ceva nu mi-a plăcut.

Nu e un idol, nu e un mit. Un om sub vremi. Și are dreptul la Moarte”.

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor: „Eu personal nu voi uita niciodată sfaturile tale și vocea ta blajină cu care îmi vorbeai”

„Să ne ierți, bădiță Ioane, pentru că ți-am oferit prea puțin timp, prea puțină atenție și prea puțină apreciere în timpul vieții, mult mai puțină decât ai meritat. Ca cititori, ca Țară, te vom păstra mereu în memoria noastră. Și eu personal nu voi uita niciodată sfaturile tale și vocea ta blajină cu care îmi vorbeai.

Ai fost și vei rămâne stâlp de temelie al literaturii noastre moldovenești. Și sunt convins că îți vom înălța, acum sau mai târziu, un monument la Chișinău”.

Gheorghe Duca, fost președinte al Academiei de Științe: „Ion Druță va rămâne în amintirea noastră ca un gigant al literaturii române”

„Ion Druță nu a fost doar un scriitor talentat, ci și un om de o noblețe rară, un intelectual de seamă și un prieten devotat al științei și culturii. Ca președinte al Academiei din Moldova în anii 2004 - 2018, am avut privilegiul de a-l cunoaște bine și de a colabora cu el în numeroase inițiative deosebit de importante pentru societatea noastră.

El a fost un om cu o viziune vastă, mereu gata să împărtășească cunoștințele și experiența sa vastă. Am avut onoarea de a-l consulta pe multe probleme, iar în fiecare dintre aceste momente am simțit marea sa înțelepciune și pasiune pentru cultura românească.

(...)

Ion Druță va rămâne în amintirea noastră ca un gigant al literaturii române, ca un om cu o pasiune neînfrânată pentru cuvinte și pentru lumea pe care a iubit-o și a înălțat-o, ca un prieten drag cu inima mare. A lăsat în urmă o moștenire care va lumina calea generațiilor viitoare și care ne va aminti mereu de înțelepciunea și frumusețea sa”.