01:10:19 23.11.2024
Stiri

ATENȚIONARE// Atac la independența Băncii Naționale

Politică 21.08.2013 15:04 Vizualizări2309 Autor: Stela Mihailovici


ATENȚIONARE// Atac la independența Băncii Naționale
Consiliul Național pentru Participare recomandă Guvernului să nu adopte proiectul de Lege privind activitatea Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF). Experții atenționează că noua structură va afecta grav independența Băncii Naționale a Moldovei care va fi obligată să se supună deciziilor adoptate de comitet.

Pe de altă parte, CNSF va avea atribuții care coincid cu cele ale Băncii Naționale. „Deciziile comitetului urmează a avea rol consultativ pentru a nu crea suprapuneri cu deciziile BNM, care este principala instituție responsabilă de menținerea stabilității sistemului bancar” recomandă Consiliul Național pentru Participare.

Societatea civilă este nemulțumită și de componența comitetului. CNP propune ca structura să fie condusă nu de premier, ci de guvernatorul băncii centrale. „În vederea asigurării imparțialității deciziilor adoptate de Comitet, este necesar ca președintele acestuia să fie o persoană neutră din punct de vedere politic”, motivează CNP. Experții recomandă ca noua structură să fie completată cu președintele Bursei de Valori, președintele Asociației Băncilor și un expert independent în domeniul financiar cu experiență internațională.

CNP mai propune excluderea din proiectul de lege a mențiunii privind acordarea suportului instituțiilor financiare din contul Fondului de rezervă al Guvernului. „ Comitetului ține de depistarea ex/ante a riscurilor sistemice și înlăturarea acestora, în timp ce sarcina „salvării” unor instituții aflate în dificultate nu trebuie să figureze în competențele CNFP. Managerii trebuie să poartă răspundere directă pentru performanța instituțiilor financiare pe care le administrează”, explică Consiliul Național pentru Participare.

Precizăm că proiectul de Lege privind activitatea Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară urmează a fi dezbătut astăzi în ședința Guvernului.

Consiliul Naţional pentru Participare  a fost creat în 2010 în calitate de organ consultativ şi are menirea să faciliteze participarea părţilor interesate în procesul de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a documentelor de planificare strategică. Din componenţa CNP fac parte 30 de reprezentanţi ai societăţii civile care au un mandat de doi ani.

Update (15: 45)  Proiectul de Lege privind activitatea Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară a fost exclus de pe ordinea de zi a ședinței Guvernului la solicitarea ministrului Finanațelor, Anatol Arapu.

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md