Djokovic, reacţie sinceră: „Cred că a fost cel mai tare meci din viaţa mea. Pentru asta trăieşti". Nole, mare favorit la Grand Slamul #13 din carieră
Ieşit învingător dintr-un meci epic cu Rafel Nadal, 6-4, 3-6, 7-6, 3-6, 10-8, întins pe durata a două zile, Novak Djokovic (31 de ani, 21 ATP) a avut o reacţie foarte frumoasă la finalul zilei în care s-a calificat în a cincea finală din carieră la Wimbledon, scrie prosport.ro.
Întrerupt la 2-1 la seturi pentru Nole, thriller-ul a continuat cu un set câştigat de Rafa NAdal, 6-3, şi şi-a găsit deznodământul după un decisiv de o oră şi 31 de minute, câştigat cu 10-8 de sârbul fost lider ATP. La finalul partidei, Nole a fost sincer: "E greu să-mi găsesc cuvintele. Mă gândesc totuşi la nişte momente prin care am trecut pentru a ajunge aici. Am suferit atât de mult, au fost momente proaste. Cred că acesta a fost cel mai tare meci din viaţa mea, o luptă atât de consistentă", a spus Djokovic, care se pregăteşte de un ultim act cu Kevin Anderson (Africa de Sud, 8 ATP), pentru Eurosport. Apoi, sârbul a vorbit despre finalul pe muchie de cuţit, în care Rafa a salvat o minge de meci cu o scurtă, înainte să cedeze, la 8-9: "Cu siguranţă a fost o partidă consistentă. Totul a fost atât de echilibrat, diferenţa s-a făcut într-o manieră infimă. Ştiu că şi el a fost atât de aproape de victorie. Pentru acest gen de meci trăieşti, ele te motivează".
Plecat acasă cu titlul de la All England Tennis Club în 2011, 2014 şi 2015, Djokovic porneşte ca mare favorit în finala de duminică (ora 16:00), în care-l va înfrunta pe Kevin Anderson, cel care a câştigat, vineri, cea mai lungă semifinală din istoria turneului, 26-24 în decisiv cu uriaşul american John Isner. Pus faţă în faţă de şase ori cu adversarul din finală, Djokovic a câştigat cinci meciuri, nu a mai pierdut de la prima întâlnire directă (6-7, 6-3, 4-6 la Miami, în 2008), iar la Wimbledon a câştigat ambele partide jucate contra lui Anderson (6-3, 6-4, 6-2 în 2011, în turul al doilea, şi 6-7, 6-7, 6-1, 6-4, 7-5, în 2015, în faza optimilor de finală). Duminică, sârbul va alerga după al 13-lea turneu de Mare Şlem din carieră.
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni