VIDEO // Atac masiv al rușilor asupra orașului Lvov din Ucraina: Morți și zeci de răniți
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 23 au fost rănite în noaptea de marţi spre miercuri în lovituri ruse asupra oraşului Liov (Lviv, Lvov), oraş important în vestul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional Maksim Kozitski, informează AFP și Agerpres.
Cinci dintre răniţi sunt copii şi mai multe imobile rezidenţiale au fost avariate în aceste lovituri, a precizat Kozitski pe Telegram.
Persoanele decedate sunt o infirmieră de 50 de ani şi un bărbat care încă nu a fost identificat, a precizat primarul oraşului, Andrii Sadovii.
Oraşul Liov, situat la peste 1 000 de kilometri de linia frontului, a fost până acum ferit de război. Infrastructurile energetice ale regiunii au fost însă avariate de mai multe ori, iar oraşul a fost vizat în mai multe reprize de lovituri sângeroase cu drone şi rachete.
De asemenea, atacurile ruse din timpul nopţii au făcut cel puţin cinci răniţi la Krîvîi Rih (Krivoi Rog), în centrul Ucrainei, a anunţat pe Telegram guvernatorul regional Serghei Lisak.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România