INTERLOP din R. Moldova, ELIBERAT şi DISPĂRUT înainte de a fi CONDAMNAT pe VIAȚĂ în România
Un raket basarabean aciuat la Iaşi a reuşit să fugă din România, deşi a fost condamnat de două instanţe din Bucureşti la închisoare pe viaţă. Interlopul basarabean Robert Gîrleanu a fost dat în urmărire internaţională, zilele trecute, de Poliţie, după ce Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la închisoare pe viaţă pentru triplu asasinat, scrie ziaruldeiasi.ro.
Potrivit sursei, nu se ştie cum a fugit din România interlopul Robert Gîrleanu, având în vedere că acesta era dat în consemn la frontieră încă de acum un an şi jumătate.
La Iaşi, Gîrleanu a derulat afaceri suspecte în ultimii ani, el fiind în acelaşi cerc cu celebrul raket Ion Druţă, unul dintre cei mai periculoşi basarabeni. Numele lui Gîrleanu apare în mai multe asasinate celebre comise în România.
Ciudat este modul în care acesta, judecat pentru omor, a fost eliberat sub control judiciar cu doar câteva luni înainte de a fi condamnat de prima instanţă. Robert Gîrleanu a fost eliberat din arest în noiembrie 2013, de acelaşi judecător de la Tribunalul Bucureşti care, în iunie 2014, avea să îl condamne la închisoare pe viaţă. Săptămâna trecută, pe 27 mai, Robert Gîrleanu a fost condamnat definitiv, însă nu a mai fost găsit de autorităţi pentru a fi depus în detenţie.
Pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Robert Gîrleanu este ultima persoană ce figurează ca fiind dată în urmărire generală.
Odată cu eliberarea din arest a lui Robert Gîrleanu şi punerea sa sub control judiciar, instanţa a dispus ca acesta să nu părăsească ţara. Surse juridice au explicat pentru „Ziarul de Iaşi“ că, în urma unor astfel de soluţii, inculpatul care este pus sub control judiciar este dat în consemn la punctele de trecere a frontierelor, ceea ce înseamnă că ar trebui lesne identificat de autorităţi atunci când încearcă să fugă din România. Este neclar modul în care Gîrleanu a reuşit să se facă dispărut. Originar din R. Moldova, dar şi cu cetăţenie română, este foarte probabil ca Gîrleanu să fi fugit în ţara sa de baştină.
Faptele pentru care Robert Gîrleanu a fost condamnat datează din anul 2000, atunci când, la instigarea raketului Ion Druţă, Gîrleanu ar fi împuşcat, în R. Moldova, trei parteneri de afaceri cu care derula trafic de maşini furate. Detaliile din acest caz au ieşit la iveală abia în 2008, atunci când un martor la asasinat a detaliat autorităţilor fapta. Cadavrele au fost descoperite de anchetatorii basarabeni aflându-se că au fost împuşcate cu o puşcă-militară „Baikal”. În 2009, declaraţia unuia dintre complicii lui Robert Gîrleanu dispărea din posesia anchetatorilor basarabeni, apărând, misterios, în 2010 atunci când ancheta a fost reluată.
La începutul anilor 2000, atât Robert Gîrleanu, cât şi Ion Druţă au venit în România şi şi-au stabilit domiciliul la Iaşi, unde au legat mai multe prietenii cu membrii lumii interlope de aici.
Ion Druţă a fost condamnat în R. Moldova la 20 de ani de închisoare pentru asasinatul comis de Robert Gîrleanu, fiind găsit vinovat pentru instigare. De asemenea, Druţă, a mai fost condamnat în R. Moldova şi pentru trafic de arme, la cinci ani, după ce a încercat să vândă arme unui reporter al „Rise Project”.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România