Aşa deosebești roșiile sănătoase de cele pline de chimicale. Toată lumea trebuie să ştie acest lucru
Cea mai mare parte dintre legumele și fructele care se scot la vânzare arată excelent dar nu au și un gust pe măsura aspectului lor din cauză că sunt pline de celuloză, hormoni sau substanțe chimice și au fost expuse la iradiații.
Paradoxal este faptul că nu doar marfa din import are acest defect, ci și cea vândută de producătorii autohtoni, mulți dintre aceștia cumpărând semințe din import, care asigură o producție superioară, de multe ori însă în dauna gustului și calităților nutritive.
În plus, agricultorii români utilizează de multe ori „după ureche” îngrășămintele chimice, existând astfel pericolul că legumele să fie cancerigene. Potrivit statisticilor, numai 15% din totalul fructelor vândute la noi sunt autohtone, în timp ce restul sunt din import.
Așa s-a ajuns că de pildă, roșia, poate cea mai populară legumă românească, să aibă în multe cazuri un gust lemnos și să fie tare și verde pe dinăuntru.
Potrivit experților din Stațiunea de Cercetare Legumicolă de la Buzău, mulți din producători folosesc celuloza, substanța care s-ar face vinovată de toate „calitățile” enumerate mai sus.
„Se umblă la structura genetică a soiului, pentru a obține produse cu o rezistență mai mare. Legumele astfel obținute pot fi transportate dintr-o țară în alta fără a se altera. Folosită și în industria hârtiei, celuloza dă legumelor această ‘fermitate’. Unii spun că din cauza acestei substanțe roșia capătă un gust ‘lemnos’. Nu întâmplător”, explică Florica Gheorghe, șefa sectorului Cercetare.
O altă substanță care cosmetizează legumele este și L-metionină, care schimbă pur și simplu culoarea roșiei. O face de un roșu aprins, astfel că pare coaptă, cu toate că în interior rămâne verde.
Altă metodă de cosmetizare e reprezentată de folosirea hormonilor. Tomatele au, în acest caz, niște dungi maronii la suprafață, iar în interior nu mai au semințe, ci niște puncte gelatinoase.
Nu trebuie uitată nici metoda, extrem de răspândită, a ionizării alimentelor care, astfel tratate, pot să stea mai mult timp în rafturile magazinelor. Tratamentul cu raze Gama sau X e practicat de 80 de ani în lumea întreagă, în acest fel fiind distruse microorganismele care se dezvoltă în interiorul acestora.
Cum să facem diferența între legumele naturale și cele „artificiale”?
Roșia adevărată nu trebuie să fie ca piatră sau să aibă coaja tare.
Uitați-vă la cotor, să nu fie dur.
Culoarea să fie de un roșu deschis, nu spre maroniu.
La tăiere, produsul trebuie să fie zemos.
Gustul natural e dulce-acrișor.
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi