18:01:07 21.11.2024
Stiri

FOTO // Băiatul cu „mâini neliniștite”

Social 03.05.2015 14:00 Vizualizări3910 Autor: Ziarul National
FOTO // Băiatul cu „mâini neliniștite”


FRUMOS // Pictor, sculptor, ceramist, la 21 de ani! Un tânăr din Costești face artă „cu inima”

Talentat de mic. Iar talentul i-a crescut de la an la an prin muncă. Astfel, la cei 21 de ani ai săi, Alexei Luca din satul Costești, raionul Ialoveni, transformă orice îi cade în mână în artă.

Moștenirea de la părinți

A absolvit cu succes Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, participând la numeroase expoziții și concursuri de pictură naționale. Acum, este student la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”.

Zice că de la părinți a moștenit talentul și tot ei au fost cei care l-au susținut pe acest drum.

„În copilărie îmi plăcea foarte mult să pictez, am fost încurajat de profesori și în special de părinții mei care, la fel, sunt pasionați de artă. Datorită lor am început acum zece ani școala de arte. N-am făcut altceva în afară de ceea ce-mi plăcea să fac. Desigur că școala îți oferă destul de multe informații, iar acest lucru e valabil pentru orice domeniu, dar totuși cred că un artist, un pictor nu are nevoie neapărat de studii. Fiind pictor, dacă simți nevoia să te exprimi sau ai ceva de spus în domeniul artistic, poți să faci asta și fără a avea o școală în spate”, crede Alexei.

Pictura, un „act dureros”

În anul 2007, Alexei s-a înscris și la Școala de pictură de la Centrul social „Sfântul Filaret cel Milostiv” din satul natal, Costești, unde a învățat multe lucruri noi, în special de la profesoara sa, Victoria. Aici a desenat pentru prima dată în ulei, a pictat figura umană și a schițat portrete.

„La început am fost pasionat de peisaje, dar între timp am alunecat ușor-ușor spre figura umană și cred că o să rămân mult timp angrenat în acest subiect. Este o temă care mă pasionează, pentru că omul transmite mai multe și mă pot lega de o gamă variată de aspecte fizice și psihologice. Îmi place să pictez figuri feminine pe care mi le aleg după bunul meu gust, modele care îmi stârnesc inspirația. Sunt inspirat mai mult de partea lor interioară, iar acest lucru își pune amprenta pe rezultatul final al lucrării. Din când în când, mă întorc la peisaj, deoarece e un subiect mai decorativ. Îmi place să pictez în natură sau în locuri publice. Pictura este pentru mine un act dureros de realizare a unui echilibru între viziunea interioară, virtuozitate și mister”, afirmă Alexei.

Cultura populară și folclorul

Până acum a vândut peste 100 de portrete și, deși studiile îi „mănâncă” o parte bună din timp, totuși pictează în fiecare zi. El crede că destinul în artă depinde de mai mulți factori: talent, pregătire profesională, muncă, voință, perseverență, informație, receptivitate și „trebuie să arzi de dorința pentru a reuși”.

„Apreciez și iubesc valorile artei românești și universale, multe din temele pe care le abordez în lucrările mele cuprind arta medievală românească, cultura populară și folclorul, toate aceste valori, tradiții au contribuit mult la formarea personalității mele artistice. Pe lângă această pasiune, sunt legat de lumea satului, acolo m-am născut, sunt locurile copilăriei pe care le-am îndrăgit. Acolo este o lume pe care o cunosc cel mai bine”, spune tânărul artist.

Alexei nu a uitat să își picteze propriii părinți. De mai multe ori. Ca un omagiu pentru că l-au îndrumat către artă.

Expresia acțiunii naturii

Pentru că este un tânăr creativ și ingenios, nu s-a oprit doar la acest mod de exprimare artistică și, cum s-a ivit oportunitatea, a trecut pe la atelierul de sculptură din sat. Astăzi are acasă o mulțime de icoane și tablouri pictate în lemn, pe unele le-a vândut, însă pe altele le păstrează în propria sa expoziție.

„Sculptura rămâne o expresie a acțiunii naturii. Artistul trebuie să știe să scoată la suprafață ființa din interiorul materiei și să fie unealta care scoate la iveală însăși esența sa cosmică, într-o existență cu adevărat vizibilă. Colaborarea intimă între artist și materialele folosite, precum și pasiunea care unește bucuria meseriașuluicu elanul vizionarului îl duc pe rând la esențializare, la forma ideii în sine. Sculptorul trebuie să își pună spiritul în armonie cu spiritul materialului, astfel va reuși”, ne dezvăluie secretele unui sculptor tânărul.

Ceramica este un joc luat în serios

La „Alexandru Plămădeală”, Alexei a învățat și cum să modeleze obiecte din ceramică, iar după absolvirea Școlii de Artă i s-a propus să devină profesor la Atelierul de ceramică de la Centrul social „Sfântul Filaret cel Milostiv”.

A acceptat cu drag, iar în prezent le dezvăluie și copiilor unele mistere ale lumii ceramicii. La Atelier învață acum 15 copii. „Pasiunea mea pentru ceramică începe odată cu cea pentru artele vizuale. Am mâinile neliniștite, mereu în mișcare, în căutare.Pentru că la atelierul meu vin mulți copii și adulți, folosesc doar glazuri eco, fără plumb și substanțe toxice. Îmi face plăcere să știu că mâinile noastre sunt aproape de natură. Povestea biblică spune că și noi suntem făcuți din lut. De asta, cred, este atât de odihnitor să lucrezi cu lut”, zice Alexei.

Obiectele confecționate de către copii sunt prezentate anual la diferite expoziții pe care le organizează Centrul „Sfântul Filaret cel Milostiv”.

Fără inimă nu există artă

Chiar dacă mulți tineri de vârsta lui aleg cu totul alte moduri de a-și petrece timpul liber, eroul nostru „plutește” printre idei care ulterior prind contur în atelierele sale.

„Fără inimă nu există artă. Cea dintâi condiție este să îți placă ție, să îndrăgești și să iubești fierbinte ceea ce faci. Să fie bucuria ta, iar prin bucuria ta să oferi bucurie și celorlalți”, își pune sufletul pe tavă băiatul.

Mai are multe idei pe care le va materializa cu timpul, dar are și un vis: să călătorească. După terminarea studiilor va ajunge un liber profesionist: „Și atunci continui studiul în atelier de unul singur. Îți continui munca, cercetările, căutările în zona artistică pe cont propriu, te întâlnești cu alți artiști, te lași influențat, te inspiri, expui, dar, mai presus de toate, muncești mult”.









Anastasia Bortă,
stagiară


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md