Argumentele Președinției pentru introducerea VOTULUI prin corespondență la alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la UE: „E o promisiune pe care am făcut-o moldovenilor plecați peste hotare și pe care începem să o îndeplinim acum”
„Votul prin corespondență este o solicitare fermă din partea diasporei noastre. Este o promisiune pe care am făcut-o moldovenilor plecați peste hotare și pe care începem să o îndeplinim acum”, a declarat astăzi Adrian Băluțel, șeful de Cabinet al președintelui R. Moldova, în contextul criticilor lansate de mai multe partide de opoziție, inclusiv Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Partidul Nostru sau Mișcarea Alternativă Națională (MAN).
Inițial, votul prin corespondență va fi introdus pentru diaspora din Statele Unite ale Americii și Canada, a anunțat Băluțel.
„În primul rând, vom asigura dreptul de vot pentru cetățenii care trebuie să parcurgă distanțe mari până la o secție de votare. În acest proces este obligatoriu să garantăm securizarea votului, prin urmare începem cu un proces-pilot, de testare în anumite țări, ca să ne asigurăm că mecanismul protejează votul fiecărui cetățean. În SUA și Canada, distanțele sunt foarte mari și descurajează participarea la vot. Totodată, în aceste țări deja se implementează votul prin poștă și moldovenii cunosc această modalitate de vot”, a explicat Băluțel.
Ulterior, acest sistem va fi extins.
„Pilotarea votului prin corespondență în SUA și Canada ne va permite să îmbunătățim procesul și pe viitor să-l aplicăm la nivel global. Votul prin corespondență este folosit de multe state - Austria, Germania, Letonia, Italia, Franța, România. Concomitent, trebuie să deschidem mai multe secții de vot în țările unde locuiesc un număr mare de moldoveni, pentru a evita rândurile și dificultățile în procesul de vot. Instituțiile trebuie să se asigure că procesul de votare prin corespondență este supus unor controale riguroase și monitorizări constante”, a adăugat sursa citată.
În opinia lui Băluțel, cei care se opun acum votului prin corespondență s-ar teme de propriii cetățeni.
„Mereu am îndemnat cetățenii să iasă la vot, să-și aleagă prezentul și viitorul, să nu lase pe alții să decidă soarta țării. Votul prin corespondență este un proiect-pilot de îmbunătățire a procesului electoral și contribuie la o participare mai mare a cetățenilor la votare. Unii politicieni care critică votul prin corespondență arată, de fapt, că sunt împotriva votului oamenilor. Acest lucru denotă și frică față de propriii cetățeni”, a conchis Băluțel.
De menționat că Parlamentul urmează să modifice, într-un an electoral, Codul Electoral, astfel încât cetățenii din diasporă, inițial din SUA și Canada, să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea R. Moldova la UE, care sunt programate să aibă loc în toamna anului curent.
De partea cealaltă, unii politicieni din opoziție afirmă că în așa fel Maia Sandu ar încerca „să fraudeze” alegerile și să câștige cel de-al doilea mandat de președinte.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2