05:42:41 18.01.2025
Stiri

Ţara în care sunt interzise examenele scrise pentru elevii din clasele primare

Actualitate 01.09.2021 12:59 Vizualizări1255 Autor: Ziarul National
Ţara în care sunt interzise examenele scrise pentru elevii din clasele primare

China a anunţat interzicerea examenelor scrise pentru copiii de 6 şi 7 ani. Scopul măsurii este de a diminua presiunea asupra părinţilor şi elevilor într-un sistem de educaţie extrem de competitiv.

Într-o declaraţie, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei au spus: „Examenele sunt o parte necesară a educaţiei şcolare… dar unele şcoli au probleme precum examenele excesive, care provoacă o presiune mare asupra elevilor… acest lucru trebuie corectat”.

Noile reguli limitează, de asemenea, numărul de teste şi examene pe care le poate stabili şcoala.

„Clasele I-a şi a II-a din ciclul primar nu vor trebui să susţină examene scrise. Pentru alte clase, şcoala poate organiza un examen final în fiecare semestru. Examenele intermediare sunt permise pentru liceu. Localităţilor nu li se permite organizarea de examene regionale sau inter-şcolare pentru toate clasele din ciclul primar”, a adăugat Ministerul Educaţiei din China,citat de BBC și Descoperă.

Potrivit sursei citate, nici pentru absolvenţii de liceu nu se mai organizează teste săptămânale și examene lunare. „Nu sunt permise nici examinările redenumite, precum cercetare academică”.

Reacțiile oamenilor la decizia de renunțare a examenelor la elevii claselor primare

Reacţia oamenilor în ceea ce priveşte această decizie diferă. Unii spun că decizia a fost un pas în direcţia corectă pentru a ameliora presiunea asupra copiilor, alţii pun la îndoială modul în care şcolile vor testa şi măsura abilităţile fără examene.

Inegalitatea în educaţie este, de asemenea, o problemă, părinţii mai bogaţi sunt dispuşi să cheltuiască mai mult pentru a-şi duce copiii în şcolile de top.

Ministerul Educaţiei din China a interzis, de asemenea, temele pentru elevii de clasa întâi anul acesta şi a limitat temele pentru elevii de liceu la 1,5 ore pe zi.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md