DATE ODIMM // Aproape 1 000 de familii și tineri necăsătoriți și-au procurat locuințe prin intermediul Programului „Prima Casă”


În ultimele zile, 48 de familii și tineri necăsătoriți și-au procurat locuințe prin intermediul Programului „Prima Casă”. Astfel, numărul beneficiarilor a ajuns la 938, iar alte opt cereri au fost deja acceptate și urmează să fie semnate contractele de credit.
Potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), alte 38 de cereri sunt în proces de analiză.
Sursa citată precizează că suma totală a garanțiilor active este de peste 221 de milioane de lei, iar suma totală a creditelor acordate de către bănci este de peste 442 de milioane de lei.
Dintre cei 938 beneficiari, 684 sunt familii tinere, iar 254 sunt tineri necăsătoriți. Valoarea medie a locuințelor cumpărate cu ajutorul statului este de peste 553 de mii de lei.
Cele mai multe locuințe procurate prin intermediul Programului Prima Casă sunt din municipiul Chișinău – 561, Bălți - 122, Cahul - 28, Ungheni – 14, Comrat – 11, Ialoveni – 10, Edineț – 10, Orhei – 8, Criuleni – 6, Drochia – 6, Florești – 6, Fălești – 5, Anenii Noi – 5.
Programul de stat „Prima casă” a fost lansat în data de 26 martie curent, iar ulterior au fost oferite facilități speciale pentru funcționarii publici (Prima Casă 2) și familiile care au copii (Prima Casă 3). În cazul familiilor cu copii, statul oferă compensații între 10 și 100% din valoarea creditului.









































































