Stiri
API // CNI cu VAZ-uri nedeclarate
Investigații
10.04.2013
17:22
6457

Preşedintele şi trei membri ai Comisiei Naționale de Integritate (CNI) nu şi-au declarat în anul 2011 toate bunurile aflate în posesie. Aceasta a fost una dintre concluziile Raportului Comisiei speciale de control al declarațiilor cu privire la venituri și proprietate ale reprezentanţilor CNI. Declarația de interese personale și declarația cu privire la venituri și proprietate ale lui Victor Strătilă, desemnat membru al CNI la 28 februarie 2013, nu au fost supuse controlului, pe motiv că acesta a fost numit mai târziu în funcție.
Potrivit Raportului publicat pe pagina web a Parlamentului, în declaraţiile de avere ale președintelui și a trei membrii ai CNI(Anatolie Donciu, Leonid Morari, Vera Lupu şi Dumitru Prijmireanu) nu sunt menţionate date concrete referitoare la obiectul declarării, cum ar fi de exemplu suma valorii bunurilor nesupuse evaluării în modul stabilit de legislație, lipsesc înscrierile respective în Registrul de Stat al Transporturilor privind mijlocul de transport înstrăinat (inclusiv prin intermediul unei terțe persoane care activează în bază de procură), lipseşte informația privind valoarea mijlocului de transport ce urmează a fi scos din circuitul civil. Precizăm că această Comisie parlamentară specială a efectuat controlul declarațiilor cu privire la venituri şi proprietăți ale membrilor CNI pentru anul 2011 la data depunerii acestora. Iurie Bolboceanu, membru al Comisiei speciale de control, afirmă că verificarea veniturilor pentru perioada de la 1 ianuarie 2012 până la data numirii în funcţie a membrilor CNI nu a fost efectuată din lipsă de informație. „Veniturile membrilor, dar şi a preşedintelui CNI pentru această perioadă vor fi verificate în cadrul procesului de control al declarațiilor pentru anul 2012”, spune Iurie Bolboceanu.
Veniturile declarate ale preşedintelui CNI
Astfel, pentru anul 2012, Anatolie Donciu, preşedintele CNI, declară următoarele venituri şi proprietăţi: venit obținut la locul de muncă de bază – 106900 lei; venit obținut din activitatea didactică – 15300 lei; alte surse (pensie, onorariu, indemnizații) – 191900 lei. La bunuri imobile, acesta declară un lot intravilan pentru construcţie de 0,060 ha; o casă de locuit, nefinisată (mun. Chișinău, cu suprafața totală de 262,8 m.p.); un apartament (mun. Chișinău, cu suprafața locativă de 29,2 m.p. și valoarea cadastrală de 298873 lei). La bunuri mobile, Anatolie Donciu a declarat un autoturism de marca ”Mercedes E-200”, anul fabricației 1995, în valoare 45000 lei (înregistrat în mun. Chișinău). Acesta mai deţine, potrivit celor declarate, şi un cont bancar de 300 euro.
Averea membrilor CNI
Leonid Morari a declarat pentru anul 2011 următoarele: 215000 lei venit obținut la locul de muncă de bază, patru terenuri extravilane cu valoarea cadastrală totală de 8000 de lei, un apartament în Chișinău cu suprafața de 67,4 m.p. și cu valoare cadastrală de 378856 lei, un garaj cu suprafața de 18 m.p. și cu valoarea cadastrală de 1162 lei.
Dumitru Prijmireanu a obţinut în anul 2011 următoarele venituri: de la locul de muncă de bază – 1280102 de ruble rusești, din pensie – 11340 de lei, din depuneri la instituții financiare – 1722 de lei. Acesta a declarat că are în posesie un teren în raionul Cahul cu suprafața 0,0602 ha şi cu valoarea cadastrală de 661,75 de lei, un apartament în Chișinău în care deține o treime cotă-parte cu suprafața de 73,4 m.p și cu valoarea cadastrală de 407521 de lei şi un autoturism ”Hyundai” (anul fabricației 2006, înregistrat în Chișinău).
Cel mai mic venit l-a obţinut Vera Lupu. Membra CNI declară un venit obținut la locul de muncă de bază de 36000 lei, două terenuri în comuna Truşeni cu valoarea cadastrală totală de 188331 de lei, un apartament în Chișinău cu suprafața de 66,6 m.p. și cu valoarea cadastrală de 144730 de lei, o casă în construcție în Truşeni de 160 de m.p.
Cu VAZ-urile la (ne)vedere
În urma verificării declaraţiei lui Anatolie Donciu, Comisia specială a depistat că preşedintele CNI nu a declarat un autoturism aflat în posesie în perioada îndeplinirii declaraţiei. În Raport este menţionat că, potrivit Registrului de Stat al Transporturilor, la data de 22 ianuarie 2013 a fost înmatriculat mijlocul de transport nedeclarat ”VAZ 2103” din anul 1992, înregistrat la data de 29 august 1995.
Leonid Morari nu şi-a trecut în declaraţia pentru anul 2011 două autoturisme. Potrivit Registrului de Stat al Transporturilor, pe 22 ianuarie 2013 au fost înmatriculate următoarele mijloace de transport nedeclarate – ”VAZ 21093” din anul 1998, înregistrat la data de 27 octombrie 1998 și ”Audi 100” din anul 1994, înregistrat pe 18 iulie 2001. Comisia mai precizează că terenurile agricole aflate în posesia lui Leonid Morari nu sunt evaluate pentru a fi supuse impozitării.
În Raport mai este menţionat faptul că nici Dumitru Prijmireanu nu şi-a declarat ”VAZ”-ul. „La data de 22 ianuarie 2013 este înmatriculat mijlocul de transport nedeclarat ”VAZ 21013” din anul 1984, înregistrat la data de 8 august 1995”, se menţionează în document. În declaraţia lui Prijmireanu nu a fost indicată valoarea autoturismului declarat, conform documentului care certifică proveniența proprietății.
Din Raport constatăm că nici Vera Lupu nu şi-a declarat toate bunurile. „Potrivit Registrului de Stat al Transporturilor, la data de 22 ianuarie 2013 este înmatriculat mijlocul de transport nedeclarat ”VAZ 21013” din anul 1987, înregistrat la data de 1 iulie 1995”.
Explicaţiile CNI
Preşedintele şi membrii CNI au explicaţii la neregulile constatate de către Comisia specială de control. Astfel, Anatolie Donciu specifică că autoturismul nedeclarat ”VAZ 2103” nu mai există ca valoare materială. Din aceste considerente, la 14 martie 2013 autoturismul respectiv a fost radiat din Registrul de Stat al Transporturilor. Leonid Morari explică însă că automobilul ”VAZ 21093” a fost răpit la 13 noiembrie 2001 și pe acest caz a fost pornit dosar penal, iar automobilul ”Audi 100” a fost înstrăinat în anul 2007 unei persoane necunoscute. „În prezent, au fost inițiate măsuri de identificare a acestei persoane și de întocmire a documentelor de radiere din baza de date a automobilului înstrăinat”, scrie în Raportul parlamentarilor. Vera Lupu menţionează că autoturismul nedeclarat ”VAZ 21013” a fost procurat în anul 1993, iar la cererea depusă în data de 13 martie 2013, autovehiculul respectiv a fost rebutat și radiat din baza de date a Întreprinderii de Stat „C.R.I.S. «Registru»”.
Legea ”strâmbă” a declarării averilor
Comisia specială de control concluzionează că deficienţele constatate după examinarea declaraţiilor cu privire la venituri și proprietate ale preşedintelui şi celor trei membrii ai CNI se datorează în cea mai mare parte interpretării diferite a legislației în vigoare şi a lipsei unor acte normative privind modul de aplicare a prevederilor acesteia.
Lilia Zaharia,
Asociaţia Presei Independente
www.api.md

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
18.04.2025
11:09
1897
RISE // DOCUMENTE: Bisericile din R. Moldova, în slujba Moscovei
30.10.2024
12:30
5598
DOVEZI // În spatele grupării Șor se află serviciile secrete ruse: Licența primită de „Evrazia” de la FSB, casa în care locuiește oligarhul fugar și vecinii condamnatului
25.10.2024
15:30
74497
DOC // Numele concrete ale celor care erau cât pe ce să FURE viitorul european al R. Moldova: TOATĂ rețeaua grupării criminale Șor, prin intermediul căreia au fost cumpărate voturi la alegerile de duminică, făcută publică
22.10.2024
15:23
2684
Mâna Moscovei: Fabrică de haine din R. Moldova, transformată într-un call-center ce distribuia falsuri despre referendum
01.08.2024
08:58
2870
Zeci de tankere petroliere gestionate de firme din R. Moldova fac parte din așa-numita „flotă din umbră” cu care Kremlinul ocolește sancțiunile internaționale. Rolul lui Dorin Damir
29.07.2024
09:54
4247
VIDEO // Reprezentanții bisericii ruse la Bălți: A dat jurământul călugărului, dar ar avea copii, nepoți și este putred de bogat. Nordnews îl prezintă pe fiul secret al episcopului Marchel
08.04.2024
15:58
4060
PROBE // Persoane cu studii militare din Transnistria și Federația Rusă, eroii „operațiunii” FSB de prevenire a unei „tentative” de a duce la Moscova EXPLOZIBILI din Ucraina: „A provoca incertitudine, panică și frică - o politică consecventă a Rusei”
26.02.2024
16:50
4800
Le Monde: Cetățeni ai R. Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană, ghidați de la distanță de FSB pentru acțiuni subversive în mai multe state din UE
21.02.2024
13:59
6804
DEZVĂLUIRI despre „agentul KGB” Vasile Tarlev, „candidatul ascuns” Kremlinului la prezidențiale. Acesta a fost la un pas să ajungă PREȘEDINTE, ar fi fost BĂTUT de Voronin și este „cuscru” cu Dodon: „Nu este pur și simplu bombonel...”
28.09.2023
11:06
5990
Noi DEZVĂLUIRI despre cum ar finanța Kremlinul, prin intermediul lui Șor, partidele din R. Moldova: „Au găsit o nouă modalitate de a finanța partidele politice din R. Moldova cu scopul de a destabiliza situația”

Top stiri
19.04.2025
18:27
86
Putin anunță un armistițiu de Paște și oprirea temporară a operațiunilor militare în Ucraina
19.04.2025
17:53
375
Dezinformarea rusească lovește Moldova: Maia Sandu vizată de acuzații false de corupție și represiune
19.04.2025
14:58
487
Trump amenință retragerea SUA din negocierile de pace Ucraina-Rusia: Moscova câștigă teren
19.04.2025
13:17
735
Episcopul Marchel, blocat de două ori să aducă Lumina Sfântă în Moldova, acuză obstructionări pe Aeroportul din Chișinău.
19.04.2025
13:09
514
Noi atacuri nocturne rusești: Ucraina sub tirul a opt rachete și 87 de drone în cinci regiuni
19.04.2025
12:54
417
Guvernul lansează expoziția dedicată victimelor foametei din 1946-1947: lecții de istorie pentru o Moldovă unită și liberă
19.04.2025
12:11
435
Foametea din Basarabia 1946-1947: Mesajele lui Igor Grosu și Dorin Recean despre drama orchestrată de Kremlin
19.04.2025
11:38
464
Președintele Maia Sandu: „Memoria foametei din 1946-1947 nu trebuie uitată”
19.04.2025
10:20
495
Maia Sandu și Republica Moldova, ținte ale dezinformării orchestrate de rețeaua rusească Matrioșka
19.04.2025
08:29
590
Condamnarea unei tinere activiste în Rusia pentru proteste anti-război: O poveste de poezie și curaj
19.04.2025
07:19
601
Noua pagină web a Casei Albe despre Covid-19 aduce în prim-plan ipoteza scurgerii din laborator și critică administrația Biden și pe Dr. Fauci
18.04.2025
23:29
929
Trump amenință cu retragerea SUA din negocierile de pace pentru Ucraina fără progrese rapide
18.04.2025
22:43
1203
Dezastru ecologic pe litoralul rusesc: mareea neagră continuă să afecteze turismul la Marea Neagră după naufragiul petrolierelor rusești
18.04.2025
21:50
996
Propunere de pace controversată: SUA sugerează relaxarea sancțiunilor pentru un acord cu Rusia, dar refuză aderarea Ucrainei la NATO
18.04.2025
20:09
1021
Halterofilul Marin Robu a cucerit trei MEDALII pentru R. Moldova la Campionatul European de Haltere. Atletul nostru s-a descătușat, după ce anul trecut a fost ,,furat" de bronzul olimpic
18.04.2025
19:46
837
Vicepreședintele american optimist în Italia cu privire la încetarea războiului din Ucraina, în timp ce Washingtonul transmite semnale mixte
18.04.2025
17:06
1043
Maia Sandu, întâlniri cu cei doi mitropoliți, în ajunul Paștelui: „În aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm cu toții pentru pace, înțelepciune și puterea de a rămâne solidari”
18.04.2025
16:44
1214
Kremlinul confirmă: ordinul lui Putin privind loviturile asupra infrastructurii energetice ucrainene nu mai este valabil
18.04.2025
15:02
833
APEDUCT MAGISTRAL // Locuitorii din satele Sociteni, Dănceni, Suruceni, Nimoreni și Malcoci, raionul Ialoveni, vor avea acces la apă potabilă din Nistru: Investiții de 31 de milioane de lei
18.04.2025
13:57
735
METEO // Vreme frumoasă de Paște, în R. Moldova: Maxime generoase și weekend fără precipitații
18.04.2025
13:51
818
Fostul negociator-șef al Sloveniei pentru aderarea la UE, schimb de experiență cu oficiali din R. Moldova
18.04.2025
13:43
695
Vacanța de Paști începe pentru elevii din R. Moldova: Când revin la lecții
18.04.2025
11:40
1218
Washingtonul ar putea renunța la medierea între Rusia și Ucraina: Trump își regândește prioritățile globale
18.04.2025
11:11
2453
Chișinăul este foarte aproape să elimine ULTIMA vulnerabilitate față de Federația Rusă
18.04.2025
11:09
1847
RISE // DOCUMENTE: Bisericile din R. Moldova, în slujba Moscovei

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri