21:53:37 28.11.2024
Stiri

APELUL deputaților din primul Parlament privind evenimentul lui Dodon: „Nu vă obosiți, oameni buni, STAȚI acasă”

Politică 13.09.2014 11:01 Vizualizări2201 Autor: Ziarul National
APELUL deputaților din primul Parlament privind evenimentul lui Dodon: „Nu vă obosiți, oameni buni, STAȚI acasă” photoobiectiv.blogspot.com


Interes național // „Să ripostăm forțelor războiului!”

Noi, subsemnații, deputați din Parlamentul Independenței, constatăm că în ultimul an s-au produs un șir de evenimente importante pentru întreaga societate. A fost semnat Acordul privind regimul liberalizat de vize între UE și Republica Moldova, în baza căruia peste două sute de mii de cetățeni au călătorit deja în țările europene. La 27 iunie 2014, la Bruxelles, prim-ministrul Iurie Leancă, în numele Republicii Moldova, a semnat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, ratificat ulterior de Parlament. Prin aceste acte a fost făcut un prim-pas important în calea noastră spre integrarea și acordarea statutului de ţară membră a UE,revenirea la valorile civilizației europene bazate pe relații de menținerea păcii, respectarea drepturilor omului și bunăstare.

Cu suportul financiar al Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii și alaltor state, în Republica Moldova au fost reabilitate sute de kilometri de drumuri, s-au reparat școli, grădinițe, spitale,s-aprocurat utilaj medical performant. În multe localități au fost date în exploatare sisteme de aprovizionare cu apă și canalizare. A fost dat în folosință gazoductul Iași-Ungheni. Piața UE a fost deschisă pentru mărfuri și produse din Republica Moldova.

Acum, mai mult ca niciodată, Republica Moldova are nevoie de unitatea cetățenilor în jurul ideii naționale de INTEGRARE EUROPEANĂ. Forțele ostile Independenței Republicii Moldova devin tot mai agresive, promovând interesele altor state aducătoare de război în regiune. În fruntea acestor forțe se plasează Igor Dodon și tovarășa sa de partid Zinaida Greceanîi, cunoscută pentru faptul că în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 a amenințat cetățenii că va face uz de arme, dacă tinerii vor participa în continuare la proteste. A apărut pe scenă și un alt personaj controversat, venit de la Moscova cu programul său de concerte dubioase, un oarecare Renato Usatîi. Cu siguranță, vor mai ridica capul și alţi falși patrioți. Proiectele partidului socialiștilor lui Dodon conțin următoarele clauze: federalizarea Moldovei și integrarea în Uniunea Vamală. Federalizarea presupune, de fapt, convertirea mai multor raioane în pseudo-republicuțe pe teritoriul statului nostru, după modelul impus acum și Ucrainei. Acest proiect politic al lui Dodon nu doar că va crește enorm costurile suportate de popor pentru un aparat de stat mărit artificial, dar el este, mai ales,aducător de război pe pământul nostru.

Uniunea Vamală, pentru care optează aceşti indivizi, nu este altceva decât trădare de neam, înrobire și umilință pentru multe generații de moldoveni care se vor vedea readuși la bunul plac al celor ce practică economia bazată numai pe șantajul cu embargouri înjositoare.

Igor Dodon și-a permis să înainteze Guvernului un ultimatum, prin care îi cere prim-ministrului Iurie Leancă demisia, amenințând cu aducerea în Chișinău la proteste a 50000 de susţinători ai războiului și aideturnării cursului european al Republicii Moldova,ademeniţi cu un concert al invitaților săi de la Moscova, printre care Iosif Kobzon și interpreta Valeria. Or, tocmai acestor artiști care, de fapt, propagă mesaje șovine, de ură și învrăjbire, Guvernul Letoniei nu le-a permis intrarea în țară pentru a participa la Festivalul de la Iurmala, deoarece anume ei au semnat și au susținut anexarea Crimeii. În timp ce trupa rusească „Bi-2” a refuzat să participe la concertul cu tentă politică al lui Dodon, unii interpreți de la noi i-au cântat, fiind plătiți de liderul socialist și susținând astfel, posibil fără să conștientizeze, politica de federalizare și deturnarea cursului european al R. Moldova. Dodon, speculând pe seama unei prese la limita subzistenței, alocă mijloace suficiente din surse îndoielnice pentru a-și face publicitate, lustruindu-și imaginea șifonată și controversată. La mobilizarea cetățenilor pentru sosirea la Chișinău pe 14 septembrie vor fi antrenați activiștii din orașe și raioane bine plătiți de patronii lor.

Își dau oare bine seama membrii consiliului republican al PSRM, P. Burduja, A. Burlaciuc (Nisporeni), M. Catraniuc (Orhei), P. Corduneanu (Hâncești), O. Cuciuc (Căușeni), O. Furculiță (Călărași), S.Groza (Florești), M. Iațco (Bălți), V. Lupașcu (Briceni), V. Macovei (Șoldănești), V. Malic (Anenii Noi), V. Melnic (Chișinău), I. Mizdrenco (Râșcani), G. Mitriuc (Ungheni), R. Mudreac (Chișinău), L. Onu (Rezina), O. Sava (Fălești), V. Sorocean (Bălți), O. Teterea (Cimișlia),V. Valuță de la Ialoveni și alții că nu vor trece mulți ani și numele lor vor fi scrise în manualele de istorie ca personaje care au trădat pământul și neamul,viitorul copiilor, al nepoților și al multor generații viitoare?

Nu vă obosiți, oameni buni, stați acasă și nu instigați cetățenii la acțiuni ce ar putea culmina cu destabilizarea situației din țarăși, implicit, cu deturnarea parcursului european al Republicii Moldova! Considerăm că, a participa la concertul lui Kobzon, susținător fervent al anexării Crimeii, înseamnă lipsă de respect față de neam și țară, o adevărată blasfemie față de miile de morți din estul Ucrainei, care s-au jertfit pentru cauza noastră comună – integrarea în familia europeană civilizată!

Ne adresăm tuturor autorităților și factorilor de decizie cu atribuții în domeniul securității naționale cu solicitarea de a-și îndeplini sarcinile de apărare a statului prin interzicerea accesului în Republica Moldova a oricăror factori destabilizatori. În special, în această perioadă de dramatică destabilizare regională, facem apel la reprezentanții tuturor structurilor care garantează independența și integritatea statului nostru să asigure în mod ferm și eficient securitatea informațională și, în general, securitatea Republicii Moldova.

Ne adresăm cetățenilor Republicii Moldova, oamenilor de bună-credință, cu îndemnul să dăm dovadă de Demnitate și Unitate Națională,să ripostăm forțelor războiului, să apărăm viitorul copiilor noștri. Să nu uităm că alegerile din 30 noiembrie sunt cele mai importante din toată perioada post-Independență, astfel încât trebuie să calculăm atent opțiunile noastre electorale, acordând șanse partidelor reformatoare și cu adevărat proeuropene.

De noi, oamenii acestei palme de pământ, depinde viitorul nostru. Vom avea viitor, dacă toţi vom da dovadă de unitate și nuvom acorda voturile noastre partidelor extremiste și antinaționale,ce vor să ne dezbine prin fărâmițarea integrității teritoriale într-o pretinsă federalizare și să neînrobească în așa-numita Uniune Vamală, de fapto nouă construcție artificială bazată pe vechile mentalități colonialiste și imperialiste!

Integrarea în Uniunea Europeană – iată unica opţiune politică adecvată a Republicii Moldova!

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

Chișinău, 9 septembrie 2014

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md