APEL către Parlament care se referă la ALEGERILE prezidențiale: Vrem DEZBATERI publice
Peste 20 de organizații ale societății civile au semnat un Apel privind lipsa de transparență în procesul de adoptare a modificărilor și completărilor la Codul Electoral care se referă la alegerile președintelui R. Moldova.
Organizaţiile semnatare solicită conducerii Parlamentului să organizeze o dezbatere publică a proiectului în care să fie prezentată opinia autorilor proiectului, poziţia şi avizul Comisiei de la Veneţia, precum şi să fie auzită şi ascultată poziţia organizaţiilor societăţii civile.
Organizaţiile semnatare menţionează că, pe parcursul procesului de elaborare şi adoptare în prima lectură a proiectului de lege menţionat, nu a fost organizată nicio dezbatere şi nicio consultare publică. La fel, organizaţiile semnatare atrag atenţia că autorităţile publice, în speţă Parlamentul, au obligaţia de a consulta cetăţenii, asociaţiile de profil, alte părţi interesate în privinţa proiectelor de acte normative, administrative care pot avea impact social, asupra modului de viaţă şi drepturilor omului. Din punctul de vedere al semnatarilor, restabilirea dreptului cetăţenilor de a-şi alege direct preşedintele este viciată prin lipsa de transparenţă în procesul de adoptare a legislaţiei prin care acest drept va fi realizat în practică.
Mai mult decât atât, sursa citată menţionează că textul proiectului de lege este imperfect şi urmează a fi completat cu prevederi care să clarifice şi să reglementeze unele aspecte.
Potrivit oranizațiilor semnatare, lipsa unor reglementări clare poate vicia procesul de alegere a preşedintelui şi pot servi drept motiv pentru numeroase acuzații cu caracter politic între diverşi actori sau concurenţi electorali. „Mai grav, lipsa unor reglementări explicite poate favoriza finanţarea netrasparentă a campaniei de colectare a semnăturilor sau utilizarea campaniei de colectare a semnăturilor drept parte a campaniei de agitaţie electorală mascată”, se precizează în Apel.
În context, organizaţiile semnatare solicită conducerii Parlamentului sau grupului de lucru care a elaborat proiectul de lege să organizeze o dezbatere publică a proiectului în care să fie prezentată opinia autorilor proiectului, poziţia şi avizul Comisiei de la Veneţia, precum şi să fie auzită şi ascultată poziţia organizaţiilor societăţii civile, partidelor politice extraparlamentare cu privire la proiectul de lege menţionat. Organizaţiile semnatare îşi anunţă deschiderea de a facilita procesul de dezbatere publică a respectivului proiect de lege.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani