Anunțul care provoacă „fiori reci” la Moscova. Ucraina va începe „urgia cerului” cu toate avioanele F-16
Una dintre țările care a promis ajutor Ucrainei anunță că va preda Kievului toate avioanele de luptă F-16 promise pentru a începe raidurile asupra pozițiilor rusești.
Ambasadorul Danemarcei în Ucraina, Ole Egberg Mikkelsen, a declarat că Copenhaga va preda Ucrainei toate avioanele de luptă F-16 promise.
Potrivit ambasadorului, o parte din F-16 va fi livrată Argentinei, dar Ucraina va primi numărul de avioane de luptă promis.
"Nu vă faceți griji, cu siguranță vor fi avioane pentru Ucraina. Este vorba de întreaga noastră flotă de avioane F-16, care acum sunt scoase din uz, pentru că vom primi o nouă generație de avioane F-35."
În ianuarie, șeful Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a declarat că pregătirile pentru livrarea F-16 promise de Danemarca decurg conform planului.
Ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat în februarie că țara sa lucrează "la capacitate maximă" pentru a putea livra primul avion F-16 Ucrainei în această vară.
Trei avioane de luptă F-16 au ajuns, săptămâna trecută, la baza militară de la Fetești, scrie Newsweek.ro.
Aeronavele de vânătoare au fost donate de Olanda, iar la bordul acestora s-a aflat și ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, și omoloaga sa olandeză, Kajsa Ollongren.
Ucraina caută avioane de vânătoare F-16 pentru a face față superiorității aeriene a Rusiei, avioanele rusești depășind în rază de acțiune apărarea Ucrainei.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei