Anunţul SUA produce o undă de ŞOC. PROVOCAREA lui Putin aduce întreaga lume în stare de război
Statele Unite vor lua măsuri de apărare dacă Rusia va încălca prevederile Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF), au anunţat marţi şeful Statului Major Interarme, generalul Martin Dempsey, şi secretarul american al Apărării, Ashton Carter, relatează RIA Novosti, citat de mediafax.ro.
Exprimându-se în faţa Comisiei pentru Apărare din Senatul american, Ashton Carter a dat asigurări că Statele Unite „pot şi vor reacţiona" în cazul încălcării Tratatului INF de către partea rusă.
Potrivit lui Martin Dempsey, un eventual răspuns al Statelor Unite se va încadra în „prevederile Tratatului INF". Washingtonul ia în calcul trei opţiuni, a precizat secretarul american al Apărării.
În cazul în care Statele Unite şi aliaţii săi vor fi ameninţaţi de rachete de croazieră ruseşti cu rază medie de acţiune, Washingtonul va recurge la apărarea activă. De asemenea, Statele Unite ar putea lua contramăsuri pentru a preveni folosirea unor astfel de arme, ceea ce ar însemna, potrivit lui Carter, „o confruntare militară deschisă". A treia opţiune ar fi renunţarea la tratat.
Acordul Forţelor Nucleare Intermediare, semnat de Statele Unite şi Uniunea Sovietică în 1987 şi intrat în vigoare pe 1 iunie 1988, obligă ambele părţi să distrugă toate rachetele balistice şi de croazieră cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5 500 de kilometri.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas șapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md