Angajaţii Black Cube care au spionat-o pe Kovesi şi-au recunoscut vinovăţia şi au negociat o pedeapsă cu suspendare
Cei doi angajaţi ai firmei Black Cube, anchetaţi de DIICOT pentru că ar fi încercat intimidarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi-au recunoscut vinovăţia. Ei au negociat cu procurorii să primească o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii, potrivit unor surse judiciare.
Decizia aparţine însă Tribunalului Bucureşti, care poate accepta propunerea procurorilor de a judeca acest caz în procedură rapidă sau poate merge pe calea clasică de deliberare, iar israelienii David Geclowicz şi Ron Weiner să primească alte pedepse în funcţie de verdictul final.
Cererile de judecare în baza acordului de recunoaştere a faptelor au fost înregistrate pe 21 octombrie şi au primit termen de judecată în 7 noiembrie.
Amintim că Ron Weiner este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, iar David Geclowicz de complicitate la aceste infracţiuni.
Cei doi angajaţi ai firmei israeliene au fost arestaţi preventiv timp de câteva luni, apoi au fost eliberaţi şi acum sunt cercetaţi sub control judiciar.
În dosarul Black Cube mai sunt cercetaţi în continuare de DIICOT fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi un alt angajat al firmei israeliene de investigaţii, Yossi Barkshtein.
Dragomir este în arest preventiv din 14 septembrie, iar pe numele lui Barkshtein a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă.
Despre acest caz, Codruţa Kovesi a menţionat că au fost date telefoane, insistent, către membrii familiei sale şi către prieteni apropiaţi, timp de o zi şi jumătate, dar că nimeni nu a intrat în dialog cu cei care sunau. Kovesi a precizat că nu i-a fost atacat contul de e-mail.
La începutul lunii octombrie, şefa DNA acuza că „sunt plătite sume enorme pentru hărţuirea procurorilor anticorupţie”, dar a subliniat că acest lucru nu îi intimidează.
Sursa: ziare.com
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”