PERCHEZIȚII // Angajați ai AIPA, suspectați de depășirea atribuțiilor de serviciu la acordarea subvențiilor de la stat pentru agricultori
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) confirmă faptul că ofiţerii Centrului Național Anticorupție şi procurorii au descins astăzi cu percheziții la domiciliile şi în birourile de serviciu ale unor angajaţi ai instituției, aceştia fiind suspectați de depășirea atribuțiilor de serviciu.
„Conducerea AIPA se disociază de angajații care admit manifestări coruptibile în activitatea lor și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității, inclusiv declară toleranța zero la actele de corupție. Totodată, îndemnăm persoanele fizice și juridice să sesizeze conducerea AIPA, apelând la linia fierbinte 022 21 33 33, privitor la orice abatere admisă în procesul examinării cererilor și a petițiilor de către angajații AIPA, pentru a fi investigate în limitele prevederilor legale”, se arată într-un comunicat al AIPA.
Instituția mai anunță că va acorda tot suportul și va colabora activ cu organul de urmărire penală în partea ce ține de investigarea angajaților bănuiți de corupție.
Menționăm că perchezițiile oamenilor legii au loc la angajați ai AIPA, autorități publice locale și la agenți economici de pe tot teritoriul R. Moldova, investigațiile vizând acordarea ilegală de subvenții în agricultură.
Vom reveni cu detalii după ce conducerea Procuraturii Anticorupție și Centrului Naţional Anticorupţie va susține, în după-amiaza zilei de astăzi, un briefing pentru presă privind rezultatele perchezițiilor în dosarele care vizează persoane publice din cadrul AIPA.
FOTO // Ce s-a ales din automobilul care a explodat într-o benzinărie de pe str. Albișoara din Chișinău: Se alimentase cu gaz și s-a aprins din mers. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale
Trimiterile poștale și mărfurile expediate din Ucraina, verificate mai minuțios în R. Moldova, după bomba depistată la aeroport într-o mașinuță
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș