14:47:11 22.11.2024
Stiri

Andrei Năstase îi cere Maiei Sandu să reia IMEDIAT dialogul politic cu partidele proeuropene: „Un executiv proeuropean anticriză este unica SOLUȚIE și garanția neadmiterii guvernării alianței Șor-Dodon”

Actualitate 10.03.2021 13:13 Vizualizări3371 Autor: Ziarul National
Andrei Năstase îi cere Maiei Sandu să reia IMEDIAT dialogul politic cu partidele proeuropene: „Un executiv proeuropean anticriză este unica SOLUȚIE și garanția neadmiterii guvernării alianței Șor-Dodon”


Liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, o îndeamnă pe Maia Sandu să nu aștepte data de 23 martie (când expiră trei luni de la demisia Guvernului Chicu n.r.), dar să demareze imediat dialogul politic cu forțele proeuropene, astfel încât să fie învestit un guvern anticriză asumat de formațiunea sa.

„Ne aflăm de mai bine de două luni într-o criză politică, economică și socială majoră. Situația este cu atât mai tragică cu cât în fiecare zi, din cauza virusului, pierdem zeci de oameni dragi, rude, prieteni, colegi. Am ajuns deja la 50% de infectări din numărul de teste efectuate, iar spitalele țării noastre nu mai au locuri pentru cei care se vor infecta mâine. Oamenii dragi la care ținem mult ar putea fi infectați mâine și ar putea să dispară, dacă la cârma guvernului nu vor sta oameni calificați, responsabili, capabili să gestioneze această criză pandemică, care are un impact devastator asupra situației social-economice și juridico-politice în toată țara. Mai nou, observăm cum avansează scenariile unor forțe politice, care tind să-și rezolve ambițiile electorale din contul oamenilor, pe seama creării unor ostilități populare contra instituțiilor statului, contra ordinii constituționale. Încercând să atragă anumite instanțe în jocurile lor, ele nu fac decât să aprofundeze instabilitatea politică și nihilismul juridic, chiar siguranța cetățenilor, de dragul unor efemere avantaje electorale”, a menționat astăzi Andrei Năstase.

Acesta a precizat că la ora actuală nu sunt bani pentru procurarea vaccinului anti-COVID-19, iar circa 700 de mii de pensionari ar putea să nu mai beneficieze anul acesta de indexarea pensiilor: „Se va întâmpla asta din cauza lipsei unui guvern cu competențe depline. De asemenea, nu vom putea beneficia de asistenta externă. Insistând pe alegeri anticipate, fără a indica asupra modalității legale de realizare a acestora, ignorând calea constituțională, unii politicieni susțin de fapt blocarea executării bugetului pe anul 2021 și a stabilității macrofinanciare, dependente de asistența financiară externă. Asta înseamnă că guvernul nu va fi capabil să acceseze cele 60 de milioane de euro acordate de România, nu va putea oferi asistență sectoarelor grav afectate de pandemie, HoReCa, transport, micile afaceri, micii fermieri, care vor trebui să-și închidă casele și să emigreze. Grav afectați de calamitățile anului trecut, fermierii nu vor putea începe lucrările de primăvară fără accesul la subvenții și compensații pentru pierderile suferite în anul 2020”.

Năstase a mai adăugat că toate eșecurile pe care cetățenii le observă în politica din R. Moldova au costuri economice.

„Fiecare zi de întârziere la instalarea unui guvern anticriză înseamnă pierderi pentru bugetul de stat, ratări de venituri și blocaje în sistemul de funcționare a puterii de stat. Și astăzi pledăm pentru alegeri libere și corecte, dar în condițiile respectării netăgăduite a Constituției, hotărârilor Curții Constituționale și a ordinii de drept. Asta înseamnă că ne dorim ca deciziile de interes național să fie și raționale, în condiții de legalitate și prudență. În loc să ne apropiem de alegerile anticipate, ne îndepărtăm de ele, iar lipsa unui dialog politic normal între președinte și partidele politice proeuropene toarnă apă la moara radicalilor, populiștilor, extremiștilor și altor anarhiști antinaționali. De pe urma acestei stări de lucruri au de câștigat doar grupările oligarhice, care-și pot perpetua interesele în absența unui guvern stabil și supus controlului instituțional, iar de pierdut vor pierde în continuare oamenii lipsiți de apărare contra injustiției, limitați în dreptul lor constituțional de a fi protejați de pandemie și sărăcie.

În aceste condiții, ne adresăm președintelui R. Moldova cu invitația de a relua imediat dialogul politic cu partidele proeuropene în vederea identificării unor soluții legale, constituționale și agreabile, pe principiile statului de drept și a încrederii noastre în viitorul european al țării. În timp de pandemie și sărăcie crescândă, cu o economie aflată la pământ, dialogul politic și conjugarea de efort în interesul țării și al oamenilor rămâne unica cale legală, constituțională, iar un executiv proeuropean anticriză, unul capabil să gestioneze criza generalizată și să organizeze alegeri anticipate libere și corecte este unica soluție și garanția neadmiterii guvernării alianței Șor-Dodon de izolare și distrugere a țării sau a blocajului total de țară, a haosului și anarhiei fără guvern și fără anticipate”, a conchis Andrei Năstase.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md