ANCHETĂ // Patruzeci de angajați ai Agenției Servicii Publice, suspendați din funcții: Ar fi primit bani de la gruparea criminală Șor ca să voteze în modul solicitat de la Moscova
Au acces la registrele de stat și ar fi luat bani de la gruparea criminală gestionată de Ilan Șor de la Moscova prin intermediul aplicației PSB.
Patruzeci de angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP) au fost suspendați din funcții pe perioada desfășurării unei anchete de serviciu de către conducerea instituției, care a fost sesizată de către organele de drept.
„Agenția Servicii Publice, în strânsă colaborare cu Procuratura Anticorupție și Inspectoratul General de Poliție, a inițiat mai multe verificări, în rezultatul cărora a fost identificat un grup de angajați ai ASP care au primit sume bănești drept recompensă pentru votul exprimat în cadrul alegerilor și referendumul din 20.10.2024. ASP a recepționat în data de 31 octombrie 2024 o sesizare din partea Procuraturii Anticorupție, care stabilește că există suspiciunea că 40 de angajați ai instituției au avut conexiuni și au primit bani din Federația Rusă prin aplicația PSB, fapte ce sunt verificate în cadrul unei cauzei penale. Având în vedere suspiciunea rezonabilă de participare la procesul de corupere a procesului electoral, dar și faptul că respectivele persoane au acces la datele din registrele critice de stat, aflate în gestiunea ASP, a fost luată decizia de a iniția o anchetă de serviciu și de a suspenda imediat din funcție, pe perioada desfășurării anchetei, cei 40 de angajați vizați”, se arată într-un comunicat de presă al ASP.
Amintim că Inspectoratul General al Poliției a anunțat recent că deține informații despre 138 000 de conturi deschise în banca rusească supusă sancțiunilor internaționale prin intermediul cărora sunt transferați bani în R. Moldova pentru a influența rezultatele alegerilor.
În ultimele două luni, din Rusia ar fi fost transferați peste 39 de milioane de dolari pentru a plăti sute de mii de alegători să voteze NU la referendumul pentru integrare europeană și în favoarea candidatului Alexandr Stoianoglo la alegerile prezidențiale.
Nicolae Enciu // Revoluția din Decembrie 1989, moment decisiv în istoria contemporană a României: 1989: prăbușirea imperiului lui Stalin în Europa Centrală și de Est
A convins mai multe persoane să ia credite de la BEM, dar banii au ajuns pe contul personal: 11 ani de pușcărie și 4,7 milioane de lei întoarse BEM-ului
După centrala nucleară de la Cernavodă, și centrala Petrom de la Brazi, România, va furniza energie electrică R. Moldova