Stiri
INTERVIU // Anatol Arhire: „Nu am fost excluşi din partid”
Important
15.04.2013
09:48
4255
Autor: Ziarul National
Deputatul Anatol Arhire, care este şi preşedintele filialei teritoriale Ungheni a Partidului Liberal (PL), se numără printre cei şapte deputaţi care au semnat declaraţia Consiliului de reformare a PL de vinerea trecută. Deputatul se numără, de asemenea, printre cei cinci deputaţi excluşi sâmbătă din PL în cadrul şedinţei Consiliului politic al partidului.
- Dle Arhire, dacă aţi fost exclus din PL, de ce aţi organizat duminică şedinţa Consiliului teritorial Ungheni al partidului?
- Noi nu am fost excluşi din partid. Domnul Mihai Ghimpu, care spune atât de des că „el, ca jurist”, ar trebui să ştie că a încălcat statutul partidului. Această decizie poate fi luată doar în cadrul unui Congres al partidului. Congresul extraordinar poate fi convocat în termen de 30 de zile de la solicitarea a jumătate dintre filialele teritoriale ale partidului. Consiliul teritorial Ungheni a luat duminică hotărârea de a solicita convocarea Congresului extraordinar al PL. În timpul şedinţei, a dat buzna domnul Ghimpu cu domnul Boris Vieru şi mi-e jenă să vă spun ce cuvinte necenzurate şi-a permis să spună la adresa colegilor mei Ion Hadârcă, Oleg Bodrug şi Ana Guţu.
- Şi dvs. nu v-a zis nimic?
- O dată îmi spunea că sunt trădător, pe urmă nu mai eram...
- Mihai Ghimpu a afirmat într-o emisiune că dvs., cei din grupul care solicită reformarea PL, aţi vrut să-l propulsaţi pe actualul ministru în exerciţiu al Apărării, Vitalie Marinuţă, în funcţia de preşedinte al PL...
- Domnul Ghimpu suferă de hiperimaginaţie. Noi nu am vorbit de un nou lider, decât Dorin Chirtoacă. Dacă se ajunge la alegeri anticipate, ne paşte aceeaşi soartă ca pe Iurie Roşca fără Dorin Chirtoacă în fruntea partidului.
- Dar de ce nu aţi discutat cu primarul capitalei înainte de a ieşi în acea conferinţă de presă să-l întrebaţi dacă vrea să fie lider de partid?
- Ultima dată l-am văzut pe Dorin Chirtoacă la o şedinţă la partid. Era încă zăpadă afară. La acea şedinţă se discuta despre numirea lui Octavian Ţâcu la Ministerul Tineretului şi Sportului, iar a lui Ion Ceban – la „Moldsilva”. Domnul Chirtoacă a fost împotrivă ca Ceban să fie numit la „Moldsilva”, dar Mihai Ghimpu a început a striga la el, a închis şedinţa şi ne-a dat afară. Dar nu mai vreau să dau detalii din bucătăria PL.
- De când mocnesc nemulţumirile pe care le-aţi expus în declaraţia de vineri?
- La Congresul partidului din 2010, lumea striga: „Chirtoacă, preşedinte!”. La alegerile din aprilie 2009 am luat 15 mandate, în iulie 2009 – iar 15 mandate, în noiembrie 2010, avându-l la timona statului pe Mihai Ghimpu, am luat numai 12 mandate.
- Domnul Ghimpu susţine că are la partid doar profitori care nu muncesc şi îşi urmăresc doar interesele proprii, se ţin de funcţii. A şi exemplificat...
- Să nu uităm că domnul Ghimpu are trei axiome de la care trebuie să pornim: „Eu ca jurist”, „Eu lupt singur de 25 de ani” şi „cifra 13 pentru familia Ghimpu”.
- Liderul PL a anunţat că trei dintre cei prezenţi la conferinţa de presă de vineri şi-au cerut scuze. Totodată, au fost excluşi numai cinci deputaţi din cei şapte semnatari...
- Valeriu Saharneanu nu este membru de partid, deci nu putea să-l excludă. De ce nu i-a exclus pe toţi? E un truc de-al lui Mihai Ghimpu ca să-i atragă pe ceilalţi. Şi pe mine m-a sunat cineva şi mi-a propus să-mi cer scuze. Despre aşa ceva nu poate fi vorba. Mihai Ghimpu nu are fracţiune. Fracţiunea e înregistrată pe numele preşedintelui ei – Ion Hadârcă.
- Despre Ion Hadârcă liderul PL a spus că-i omul Moscovei...
- Este oribil şi descalificabil cum a vorbit domnul Mihai Ghimpu la adresa colegilor mei. Nu a fost şedinţă la PL la care dânsul să nu strige, să-i înjosească pe ceilalţi şi să ne dea afară. E adevărat că pe mine nu mă numea cu cuvinte murdare. Îl întrebam de ce procedează aşa şi el nu ne spunea decât că noi suntem vinovaţi. Despre Ion Hadârcă vă pot spune un lucru – Mihai Ghimpu s-a dus să-l roage să vină în partid, nu invers.
- Dle Arhire, liderul liberal leagă, şi pe bună dreptate, această răzvrătire de alegerea lui Vlad Filat pentru încă un mandat în fruntea Guvernului. Stă acest fapt la baza acţiunilor dvs.?
- Nimeni, dar absolut nimeni nu ne-a contactat în privinţa acestui subiect.
- Dar aţi decis cum veţi vota alături de ceilalţi colegi excluşi sau nu din PL pentru candidatura lui Vlad Filat?
- Nici nu am discutat acest subiect. Vreau să ştiţi că nimeni nu pleacă din PL. Partidul ăsta trebuie să aibă viaţă, continuitate, dar nu cu un asemenea preşedinte. El ar fi bun de un vicepreşedinte, că munceşte şi el. Noi niciodată nu l-am vorbit de rău.
- Vă mulţumim!
Interviu realizat de Raisa Lozinschi

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
14.02.2016
11:13
8096
Mașini „made in Moldova”? Ce face acest tânăr din Chișinău
10.07.2015
09:22
6212
METEO // Temperaturile SCAD considerabil. Cum va fi vremea în acest week-end
01.03.2015
21:37
6414
Zeci de persoane, inclusiv un deputat ucrainean, ARESTATE în timpul mitingului de la Moscova!
11.10.2014
11:02
7373
Prima grădină orășenească din Moldova. Ce nu ştiai despre Grădina Publică din centrul capitalei
05.10.2014
15:02
9412
DĂRUIRE // Paznicul pictor de la Hansca: În timp ce SUPRAVEGHEAZĂ noaptea instituţia, creează opere
23.09.2014
10:36
6269
Legea Lustrației în Ucraina // Iulia Timoșenko, printre cei AFECTAȚI, scrie presa de la Kiev
21.09.2014
14:02
17607
Iată Castelul de APĂ al Chișinăului
20.09.2014
19:59
5918
Iurie Leancă, ALĂTURI de Victor Ponta: „Vom reuși să scriem ISTORIA”
03.08.2014
11:26
51893
Detalii CURIOASE pe care NU le știai despre Cetatea Soroca
08.07.2014
16:57
5346
Încă o țără a ratificat Acordul de Asociere între R. Moldova și Uniunea Europeană
15.06.2014
17:22
5011
VIDEO // Moscova a venit cu o REACŢIE la declaraţiile făcute de un oficial ucrainean
25.05.2014
11:14
9997
Republica Moldova // Bătrâni adoptați
Top stiri
01.01.2025
12:02
564
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
01.01.2025
17:22
305
RECOMANDĂRI // Filmele și serialele NOI pe care nu trebuie să le ratezi în luna ianuarie pe Netflix
01.01.2025
16:20
553
Locuitorii a 12 sate din Zona de Securitate, dar și mai multe instituții publice, inclusiv două penitenciare de la Tighina, administrate de Chișinău, au rămas fără gaze
01.01.2025
15:05
1712
R. Moldova NU va rămâne pe întuneric, așa cum își dorește Kremlinul. Autoritățile au găsit soluții pentru a acoperi necesarul de energie, după ce MGRES a oprit livrările. România și Ucraina vor livra capacitațile necesare
31.12.2024
15:10
3777
R. Moldova, ASIGURATĂ cu energie electrică în luna ianuarie 2025. România va livra 62% din necesarul de curent pentru malul drept al Nistrului
31.12.2024
12:50
16257
Rusia ar putea fi somată să plătească DAUNE R. Moldova, pentru că din 1991 încoace OCUPĂ ILIEGAL o parte din teritoriul nostru: „Un calcul estimativ ar arăta că e vorba despre zeci de MILIARDE de dolari pe care Rusia ni-i datorează”
Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
RECOMANDĂRI // Filmele și serialele NOI pe care nu trebuie să le ratezi în luna ianuarie pe Netflix
Locuitorii a 12 sate din Zona de Securitate, dar și mai multe instituții publice, inclusiv două penitenciare de la Tighina, administrate de Chișinău, au rămas fără gaze
R. Moldova NU va rămâne pe întuneric, așa cum își dorește Kremlinul. Autoritățile au găsit soluții pentru a acoperi necesarul de energie, după ce MGRES a oprit livrările. România și Ucraina vor livra capacitațile necesare
Punct de vedere NAȚIONAL
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Prietenii noștri