Analiză a mediului cultural din R. Moldova, prezentată la Adunarea Generală a EUNIC Global. Narcis Afrăsinei a încurajat statele UE să-și deschidă reprezentanțe la Chișinău pentru a susține activ parcursul european al R. Moldova
Republica Moldova este „un cadru perfect de dialog cultural” dintre Uniunea Europeană și țările Parteneriatului Estic, iar „EUNIC Moldova ar putea fi un model de lucru și o dovadă a unei construcții de succes a diferitelor interese, conturate pe o platformă uniformă de valori”.
De această părere este Narcis Afrăsinei, director adjunct al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și președinte al EUNIC Moldova, care a prezentat recent o analiză a mediului cultural din Republica Moldova în cadrul Adunării Generale a EUNIC Global, cea mai puternică rețea culturală, prezentă în peste 100 de țări, la conducerea căreia a fost ales președinte Liviu Jicman.
Narcis Afrăsinei a încurajat statele Uniunii Europene să își deschidă o reprezentanță în stânga Prutului și să susțină activ parcursul european al Republicii Moldova.
„EUNIC Moldova ar putea fi un model de lucru și o dovadă a unei construcții de succes a diferitelor interese, conturate pe o platformă uniformă de valori. DA, modelul UE nu este unul perfect, dar suntem cel mai bun model de conviețuire construit și cunoscut în întreaga lume, până acum. Ne aflăm într-o perioadă plină de provocări pentru Republica Moldova, dar după cum bine știm, perioadele dificile vin la pachet și cu multe oportunități. Şi identificăm numeroase posibilități, mai ales pentru că publicul către care ne adresăm este unul pur democratic, iar instituțiile guvernamentale alături de care lucrăm au o orientare 100% proeuropeană. Nu în ultimul rând, vedem Republica Moldova ca un cadru perfect de dialog cultural dintre Uniunea Europeana și țările Parteneriatului Estic, iar evenimentele în care suntem angrenați – ca FILIT Chișinău – servește ca o platformă ideală acestui obiectiv, mai ales că în cadrul festivalului se regăsesc scriitori, jurnaliști, traducători, edituri, manageri culturali și marea masă de cititori”, a declarat Narcis Afrăsinei.
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
Aditivul alimentar E171, folosit în mod special în paste tartinabile, supe, sosuri pentru salate sau suplimente alimentare, interzis în R. Moldova, la fel ca în UE: ANSA sporește controalele
CSE, măsuri URGENTE pentru a nu admite deconectarea energiei electrice după 1 ianuarie 2025. Unele întreprinderi își vor schimba PROGRAMUL de lucru, iar administratorii clădirilor publice și unităților comerciale vor limita iluminatul cu 30%