Analist politic: „Proiectul de țară „Hrană, Apă, Energie”, lansat de Ilan Șor, trebuie tratat cu maximă seriozitate”
„Proiectul de țară”, lansat de Ilan Șor, bazat pe trei piloni de bază, „Hrană, Apă, Energie”, exprimă cele mai importante priorități ale momentului și ar trebuie luat în serios de actuala guvernare. De această părere este comentatorul politic Victor Nichituș, care a explicat, într-un editorial, că problemele cu care se confruntă lumea în prezent, în special criza alimentară și cea energetică, necesită o abordare specială.
„Există suficient de multe atenționări din partea oamenilor de știință, care afirmă că viitoarea criză existențială prin care va trece omenirea se va datora reducerii accesului la alimente și la apă potabilă. Creșterea procentului de produse agricole autohtone ar reduce dependența de produse de import, creată artificial statului moldovean. Aplicarea unor proiecte pilot la nivel local, așa cum propune Ilan Șor, ar face posibilă nu numai o colaborare veridică și pe termen lung a autorităților centrale cu administrația locală dar și creșterea nivelului reciproc de încredere”, susține editorialistul într-un comentariu pe pagina sa de Facebook.
Victor Nichituș mai consideră că guvernarea PAS nu acordă suficientă atenție crizei actuale, iar abordarea superficială în privința compensării facturilor, dar și față de situația complicată în care se află sectorul agricol ar putea genera și alte probleme în lanț.
„Consider că responsabilii guvernamentali ar trebui să dezvolte conceptul lansat de Ilan Șor: „Hrană, Apă, Energie”. Asigurarea hranei cetățenilor moldoveni din spațiul rural prin consolidarea domeniului agricol prin dezvoltarea unei rețele de irigare națională, asigurarea populației moldovene cu apă potabilă de calitate și dezvoltarea resurselor de energie alternativă ar trebui să fie principalele trei repere de dezvoltare a statului moldovean pe termen scurt și mediu”, a menționat analistul în comentariul său.
Miercuri, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a propus elaborarea unui „Proiect de țară”, formulat pe principiul „hrană, apă, energie”. Acesta presupune implementarea unor strategii, în primă fază la nivel local, menite să consolideze domeniul agricol, prin dezvoltarea unei vaste rețele de irigare, asigurarea cetățenilor cu apă potabilă de calitate, precum și garantarea securității energetice, prin identificarea unor surse de alternativă, precum centralele nucleare modulare mici. El a anunțat că un proiect-pilot în acest sens va fi implementat, în primă fază, la nivelul raionului Orhei.
Ultima tentativă a lui Putin de a ÎNGENUNCHEA R. Moldova: ,,În această zi sfântă de Crăciun, imperiul răului, condus de Putin, a atacat Ucraina cu 70 de rachete și 100 de drone. El vrea ca și moldovenii să înghețe și să stea în întuneric"
Maia Sandu CONDAMNĂ bombardamentele lui Putin asupra Ucrainei și violarea spațiului aerian al R. Moldova de către rachetele rusești. ,,În timp ce țările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea"
Rusia terorizează Ucraina cu un atac aerian masiv, în dimineața de Crăciun. Rachetele lui Putin au violat din nou spațiul aerian al R. Moldova