21:23:24 20.02.2025
Stiri

Analist de la București, despre „cazul Kozlowska” în ecuaţia electorală de la Chişinău: „Acest lucru va afecta, la un moment dat, parcursul electoral”

Politică 22.11.2018 13:20 Vizualizări1214 Autor:
Analist de la București, despre „cazul Kozlowska” în ecuaţia electorală de la Chişinău: „Acest lucru va afecta, la un moment dat, parcursul electoral” jurnalistii.ro

„Chișinăul a intrat în campania electorală și vedem tot felul de „artificii”, care mai de care mai luminoase și suculente pentru cetățeni. Cazul Kozlowska reprezintă o unealtă într-un război al oligarhilor: Plahotniuc versus Țopi. La ora actuală nu putem vorbi decât de fapte, nu intrăm în anumite interpretări”, a declarat analistul de politică externă de la București, Andrei Vlăsceanu, într-un interviu pentru portalul jurnalistii.ro.

Potrivit acestuia, Lyudmyla Kozlowska conduce un ONG pe banii oligarhului kazah, Muhtar Ablyazov, și a primit bani de la „raiderul no 1 din CSI”, Veaceslav Platon, autorul „Laundromatului” și al „Miliardomatului”.

Citește și: Candu: „Lucrurile sunt destul de GRAVE și nu ne referim la un BILET de avion. FOD este o schemă folosită de FSB împotriva R. Moldova”

„Doamna Kozlowska este persona non grata în Polonia, fiind acuzată că fi agent de influență al FSB, iar din informațiile mele, SBU din Ucraina i-au deschis un dosar la cererea polonezilor. Vedem că liderii PAS & PPDA întrețin o legătură strânsă cu acest ONG, care le-au plătit biletele de avion și cazarea în Bruxelles pentru diferite evenimente politice, inclusiv acces la decidenții-cheie”, spune acesta.

Andrei Vlăsceanu consideră că reprezentanții Comisiei de anchetă în cazul Fundației „Open Dialog”, din punct de vedere legal, au colectat informații și a venit cu un raport final.

„Raportul a fost trimis Procurorului General. Se încearcă o interpretare rău-voită a legii partidelor, care prevede că orice formațiune politică nu are voie să fie finanțată din exterior. Discuția rămâne deschisă, toate opțiunile sunt pe masă, legale și politice, iar acest lucru va afecta, la un moment dat, parcursul electoral. Însă nu va fi un efect singular, ci un efect cumulat, deoarece vedem o tendință în creștere pentru dezvăluiri spectaculoase privind activele și tranzacțiile ambilor oligarhi”, a conchis acesta.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte