23:20:16 18.04.2025
Stiri

Ana Guțu este convinsă că Vitalie Catană va fi numit ministru al Apărării. Streleț și Corman: „Candidatura nu a fost prezentată”

Politică 20.03.2014 14:55 Vizualizări2613
Ana Guțu este convinsă că Vitalie Catană va fi numit ministru al Apărării. Streleț și Corman: „Candidatura nu a fost prezentată”

Copreședintele Partidului Liberal Reformator Ana Guțu susține că PLR a prezentat candidatura lui Vitalie Catană la funcția de ministru al Apărării atât premierului Iurie Leancă, cât și președintelui Nicolae Timofti, care nu ar fi avut obiecții față de candidatul înaintat.

„Sâmbătă, după ședința la partid, Ion Hadârcă i-a prezentat candidatura domnului Timofti și nu a fost nicio obiecție. Luni, candidatura lui Vitalie Catană a fost prezentată prim-ministrului Iurie Leancă de către vicepremierul Tatiana Potâng. Domnul Leancă pleca în deplasare la Kiev și candidatura urma să fie propusă la ședința de Guvern de miercuri. Lucrul acesta nu s-a întâmplat. Ține de procedura birocratică care cred că va fi finalizată cât de curând, pentru că trebuie să avem un ministru al Apărării”, a delcarat Ana Guțu.

Pe de altă parte, colegii din coaliția de guvernare susțin că liberal-reformatorii nu l-au prezentat oficial pe candidatul înaintat la șefia Ministerului Apărării. „Unii membrii ai coalitiei europene și-au exptimat o atutudine rezervată, dar deocamdată nu avem o prezentare oficială a acestei candidaturi”, a precizat șeful fracțiunii Partidului Liberal Democrat Valeriu Streleț.

„Nu cunosc ca acest subiect să fi fost consultat în cadrul coaliției. Nu sunt informat că o astfel de disucție ar fi avut loc, dar consider că ea se impune. Este dreptul acestei componente a coaliției să vină cu o propunere. Această funcție este extraordinar de importantă și propunerile făcute trebuie să fie impertinente și sper să se vină cu o candidatură potrivită”, a adăugat spicherul Igor Corman.

Deși democrații și liberal-domocrații nu spun clar dacă îl vor accepta pe Catană la funcția de ministru al Apărării, Ana Guțu este convinsă că acest candidat va trece. „Prin algoritmul politic, această funcție revine partidului nostru și candidatura nu trebuie coordonată cu colegii din coalitie. Premierul va propune candidatura cât de curând președintelui Nicolae Timofti”, a punctat Guțu.

Liberal-reformatorii susțin că au mers pe modelul statelor europene când au selectat un candidat fără carieră militară la funcția de ministru al Apărării.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte