AMED // Instituțiile medicale publice din municipiul Chișinău NU au dus lipsă de MEDICAMENTE
După ce a finalizat controalele la cinci instituții medico-sanitare publice din municipiul Chișinău, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMED) susține că, deși unele medicamente lipsesc din spitale, acest lucru nu afectează procesul de tratament al pacienților.
Potrivit AMED, stocul de medicamente existent asigură necesarul pentru o perioadă de 30-60 de zile, în funcţie de instituția medicală.
„Toate preparatele medicamentoase absente pe moment sunt substituite cu analogi din aceeaşi grupă farmacoterapeutică. Rezultatele verificărilor în instituţiile nominalizate au scos în evidenţă faptul că în ultimele două săptămâni s-a ameliorat procesul de aprovizionare cu medicamente. Totuşi, unele produse farmaceutice sunt furnizate în cantităţi limitate”, precizează AMED.
AMED dă asigurări că, periodic, vor fi verificate stocurile existente în instituţiile medico-sanitare ale republicii, dar și cum îndeplinesc condiţiile contractelor operatorii economici câştigători ai licitaţiilor.
Amintim că cinci spitale, patru din municipiul Chișinu și unul din orășelul Ialoveni, au fost verificate de responsabili de la AMED și polițiști, pentru a vedea dacă acea criză a medicamentelor a fost sau nu creată artificial.
La sfârșitul anului trecut, mai mulţi agenți economici au încetat livrarea medicamentelor către spitalele din ţară şi au cerut majorarea preţurilor cu peste 20 la sută. Asta deoarece majoritatea medicamentelor provin din import, iar livrarea la preţul contractual, stabilit anterior, i-ar duce la faliment, din cauza deprecierii leului.
Drept consecinţă, instituţiile medicale au rămas fără preparate, pacienţii fiind obligați să le procure din banii proprii, chiar dacă aveau asigurare medicală.
Faptul că în spitale au lipsit medicamentele a fost recunoscut nu doar de pacienții care s-au confruntat cu o asemenea problemă, dar și de către șeful Direcției sănătate de la Primăria Chișinău, Mihai Moldovanu.
Recent, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care a înăsprit pedepsele pentru agenţii economici care au câştigat licitaţiile şi nu-şi îndeplinesc obligaţiile contractuale. Aceştia riscă amenzi în mărime de 50 la sută din suma contractului, faţă de 5%, cât era anterior.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md