20:57:56 22.11.2024
Stiri

Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”

Politică 28.08.2016 12:30 Vizualizări15665 Autor: Ziarul National


Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”

Cum James Pettit, ambasadorul SUA în R. Moldova, a consternat prietenii cei mai fideli pe care îi are SUA în acest ţinut

Nota bene:
„Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocăr”.

Vorbele de mai sus, rostite de ambasadorul SUA la Chişinău, au stârnit rumoare pe ambele maluri ale Prutului. La mijloc nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă, o zgândărire nepermisă a rănilor naţionale necicatrizate. Metaforic vorbind, „istoria proprie” a Moldovei, pe care o invocă diplomatul de peste Ocean, e istoria piciorului rupt şi separat de restul corpului de clona sovieto-bolşevică a dr. Hannibal Lecter.

Nu e de mirare că ambasadorul şi-a pus în cap toată lumea cu memoria istorică nealterată. Cu alte cuvinte, a contrariat crema acestei societăţi, intelectualii prooccidentali, straturile mai mult sau mai puţin şcolite ale populaţiei, capabile să reflecteze asupra destinului naţional fără prejudecţi. S-o spunem pe şleau: a consternat prietenii cei mai fideli pe care îi are SUA în acest ţinut.

Nu cred însă că este cazul să se facă mare tapaj pe marginea subiectului dezbătut. Deşi a greşit, James Pettit are scuza că a fost bine intenţionat.

El respectă se pare actualul curs al Casei Albe de a nu clătina barca numită Republica Moldova care riscă mult să se ducă la fund sub loviturile Rusiei. Este de prisos să spun că acest fapt ar crea o breşă periculoasă în spatele Ucrainei care, la rându-i, nu stă nici ea tocmai bine în faţa războiului-hibrid dezlănţuit de Putin.

Astfel stând lucrurile, diplomatul american încearcă, cu destulă stângăcie, de altel, să inducă ideea că statu-quo-ul trebuie să rămână intangibil. Totuşi, calculul său, dar şi al altora care gândesc la fel, este eronat.

Orice naţiune e construită nu pe un loc viran, ci pe o conştiinţă de sine, iar aceasta în cazul nostru este eminamente românească. De aceea Moldova, şi cea de est, şi cea de vest, este România, oricum ai da. Ca să supravieţuiască, Republica Moldova trebuie să reziste în faţa gerului care vine de la Moscova pentru a nu fi iar rusificată.

Cale de mijloc nu-i, deoarece nu poţi perpetua un stat artificial clădit pe amintiri coloniale, pe coşmarul trăit în cuşca rusească. Ori România, ori Rusia. Terţul exclus.

Comentariul al editorialistului Ziarului NAȚIONAL, Petru Bogatu

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md