00:23:37 27.12.2024
Stiri

Ambasadorul Marko Șevcenko, MESAJ PUTERNIC pentru cei care îi așteaptă pe RUȘI și se ÎMPOTRIVESC aderării R. Moldova la UE: „Războiul are loc în cele mai PRORUSE regiuni din Ucraina... Dacă alegeți Estul, atunci vă procurați un bilet la război”

Actualitate 26.05.2024 14:38 Vizualizări2742 Autor: ZiarulNational
Ambasadorul Marko Șevcenko, MESAJ PUTERNIC pentru cei care îi așteaptă pe RUȘI și se ÎMPOTRIVESC aderării R. Moldova la UE: „Războiul are loc în cele mai PRORUSE regiuni din Ucraina... Dacă alegeți Estul, atunci vă procurați un bilet la război”

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko, este convins că R. Moldova și Ucraina au toate șansele să devină membre ale Uniunii Europene (UE) până la finele acestui deceniu, iar semnarea „Pactului pentru Europa” de către 12 partide de la Chișinău reprezintă un pas important în realizarea acestui deziderat. Diplomatul ucrainean a făcut această declarație astăzi, după ceremonia festivă, în cadrul căreia 12 formațiuni politice din R. Moldova au semnat „Pactul pentru Europa”. Totodată, Șevcenko a avut un mesaj și pentru moldovenii care se împotrivesc aderării la UE și îi așteaptă pe ruși, sperând că vor primi „gaz ieftin”, îndemnându-i să vadă ce se întâmplă astăzi în Crimeea și Donbas.

„Fără îndoială, este un moment istoric. Sunt sigur că atât copiii, cât și nepoții noștri vor citi despre acest eveniment, iar pe această cale le mulțumesc organizatorilor pentru că mi-au permis să fiu parte a acestui eveniment istoric. Eu îi felicit toți liderii politici care au semnat astăzi acest document, pentru că au aderat la această platformă comună, care este în afara concurenței electorale. E o platformă menită să ducă R. Moldova în clubul celor prosperi și bogați. Un prieten mi-a spus mai demult o zicală: un drum foarte dificil este mult mai ușor și mai scurt, dacă îl parcurgi împreună cu un prieten. Ucraina este fericită că, în drumul nostru spre UE, suntem împreună cu R. Moldova. Astfel, eu îmi doresc ca acest drum al nostru să nu fie neapărat unul mai ușor, dar un pic mai scurt.

Citește și: DOC, VIDEO // „Pactul pentru Europa”, SEMNAT de 13 partide politice din R. Moldova. Ce prevede documentul ISTORIC și ce angajamente și-au luat semnatarii

Sigur că, în condițiile actuale, drumul va fi mai dificil, dar îmi doresc să fie mai scurt. Lucrurile acum se întâmplă mult mai repede. Sunt sigur că acest drum spre UE va avea finalitate în acest deceniu. Sunt sigur că cetățenii R. Moldova, împreună cu cetățenii ucraineni, se vor bucura de toate drepturile de care beneficiază actualii cetățeni ai UE. Dar cetățenii celor două țări trebuie să înțeleagă că mai este mult de muncă. Munca noastră abia acum începe. Trebuie să ne obișnuim că, dacă muncești mai mult, atunci ai și un trai mai bun. Ucrainenii au înțeles deja acest lucru”, a declarat Ambasadorul Șevcenko.

Citește și: România SALUTĂ semnarea „Pactului pentru Europa” de către 13 partide din R. Moldova. „A sosit momentul ca și R. Moldova să facă parte din UE. Dacă ne uităm spre Est, vedem cum Moscova calcă în picioare pacea și regulile internaționale în fiecare zi”

Diplomatul ucrainean, care și-a ținut inițial discursul în limba română, s-a adresat ulterior și în limba rusă cetățenilor din R. Moldova care încă nu au reușit să învețe limba acestui stat.

„Astăzi s-a făcut un pas important în direcția UE. Sunt sigur că Ucraina și R. Moldova vor deveni într-o zi parte a acestui club, care este format din țări prospere. Avem mult de lucru, dar și recompensa va fi pe măsură. E o oportunitate unică ce nu trebuie ratată. Din păcate, această fereastră de oportunitate deschisă încă din anii '90 se închide. Dacă Ucraina și R. Moldova nu vor profita nici acum, atunci eu mă tem că următoarea oportunitate va apărea, în cel mai bun caz, în cazul nepoților noștri. Din acest motiv, îi îndemn pe toți cetățenii R. Moldova, indiferent de preferințele lor politice, să se gândească bine cum votează la alegeri, să citească, să se informeze. Dacă vor spune că nu-i interesează politica, atunci vor avea de pierdut. Dacă dvs. nu sunteți interesați de politică, atunci politica se va interesa de voi”, a adăugat Marko Șevcenko.

Potrivit sursei citate, nici cetățenii din Crimeea și Donbas nu erau interesați de politică, iar acum au devenit carne de tun în războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Diplomatul a menționat fără ocolișuri că aceeași soartă îi paște pe cetățenii R. Moldova care se împotrivesc aderării la UE și îi așteaptă pe ruși.

„Cetățenii din Crimeea și Donbas tot nu erau interesați de politică. Dar acum vedem că războiul declanșat de Rusia are loc în regiunile prorusești din Ucraina. Așa era până la război. Războiul, din păcate, ajunge acolo unde cetățenii nu sunt interesați de ce se întâmplă prin jur, nu-i interesează politica. Pentru că mandatul meu este pe sfârșite, voi spune un lucru mai puțin diplomatic. Mă adresez acelor cetățeni din R. Moldova care se împotrivesc să trăiască într-o țară membră a UE. Mai mult, acelor cetățeni ai R. Moldova care din tot sufletul vor și privesc în direcția opusă UE. Am spus mai devreme că războiul are loc în acele regiuni ale Ucrainei care erau proruse și aveau aceeași atitudine. Din păcate, au trecut timpurile când puteai alege între Vest sau Est. Acum poți alege doar între pace și război. Războiul vine din Est. Dacă alegeți Estul, atunci trebuie să înțelegeți că vă procurați un bilet la război. Deschideți rețelele sociale Vkontakte, Odnoklasniki, intrați în chat-urile din Crimeea sau cele din Donbas. Vedeți acolo dacă gazul s-a ieftinit. A devenit curentul electric mai ieftin după 2014 (anul în care a fost anexată Crimeea - n.r.)? Câți bărbați au mai rămas în acele familii? Mai urmăriți forumurile de discuții. Câți dintre cei din Crimeea, care au votat în 2014 la referendumul de alipire la Rusia, au mai rămas în viață? Pentru că mobilizarea a avut loc, în primul rând, în Crimeea și Donbas. Bărbații de acolo au fost trimiși în prima linie și tot ei primii au și murit. Așa se întâmplă de fiecare dată cu cei pe care nu-i interesează politica”, a conchis Ambasadorul Marko Șevcenko.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md