Ambasada SUA a fost mutată la Ierusalim: Netanyahu vede „o zi glorioasă”, în timp ce protestele palestinienilor au fost ÎNĂBUȘITE în sânge
Israelul a inaugurat, luni, ambasada SUA de la Ierusalim, cu discursuri pompoase, în timp ce zeci de palestinieni care protestau față de această decizie au fost uciși iar alte mii au fost răniți de armata israeliană, în cele mai sângeroase confruntări la frontiera dintre Fâșia Gaza și Israel din ultimele săptămâni.
Mii de polițiști au fost dislocați în oraș în timpul ceremoniei, informează Haaretz.
Baie de sânge
Palestinienii de pe întreg teritoriul Cisiordaniei și Ierusalimului au fost îndemnați să protesteze în număr cât mai mare față de această mișcare.
Astfel, mii de palestinieni s-au strâns în apropierea frontierei, cu câteva ore înaintea marelui eveniment, și mulți dintre ei au încercat să se apropie de bariera de securitate păzită de armata israeliană.
Armata susține că trei militanți au încercat să pună explozibili la frontieră, fiind uciși. Ulterior, numărul palestinienilor uciși a continuat să crească de la o oră la alta.
Israelienii se așteaptă acum la reacții violente din partea palestinienilor.
Netanyahu vede glorie, Trump vede pace
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a vorbit la ceremonia de inaugurare despre „o zi glorioasă” și a povestit cum, atunci când era copil, a fost martorul unor atacuri ale Iordaniei asupra Israelului.
„Aceste lucruri sunt în trecut! Astăzi, ambasada celei mai puternice națiuni de pe Pământ, cel mai mare aliat al nostru, Statele Unite ale Americii, s-a deschis aici! Sper că deschiderea acestei ambasade în acest oraș să transmită adevărul cât mai departe. Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii și Dumnezeu să binecuvânteze Ierusalimul - capitala eternă și nedezbinată a Israelului”, a afirmat Netanyahu.
De asemenea, în cadrul unui comunicat emis de Casa Albă, administrația Trump afirmă că recunoașterea Ierusalimului drept capitala Israelului „nu înseamnă că Statele Unite au luat o poziție privind negocierile despre statutul final”, ci că decizia îndeplinește o promisiune făcută de Trump și este o „simplă recunoaștere a realității”. Totodată, Trump spune că amânarea mutării ambasadei nu a ajutat în procesul de pace dintre Israel și Palestina, dând de înțeles că se așteaptă că acest lucru să se întâmple de acum.
Ivanka Trump și Jared Kushner, fiica și ginerele și totodată consilierii președintelui american, au luat parte împreună cu sute de demnitari din cele două țări la ceremonie.
Palestina declară doliu: Ambasada, o nouă colonie
De cealaltă parte, președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, a reiterat luni că nu va mai accepta niciun fel de negocieri mediate de Statele Unite, afirmând că ambasada americană din Ierusalim reprezintă „o nouă colonie”.
Abbas a declarat trei zile de doliu după moartea zecilor de protestatari palestinieni și greva generală în Cisiordania.
„Palestinienii nu vor mai intră în negocieri coordonate în nicio formă ori mod de Statele Unite”, a afirmat Mahmud Abbas.
Liderul palestinian a convocat o reuniune de urgență în Ramallah pe tema reacțiilor față de mutarea ambasadei americane în Ierusalim. „Este vorba de o nouă ocupație, de un asalt asupra suveranității palestiniene, de un atac asupra drepturilor noastre stabilite”, a acuzat Mahmud Abbas, citat de postul Al-Jazeera.
„Cerem comunității internaționale, în special țărilor arabe și musulmane, să acționeze urgent împotriva masacrelor comise împotriva poporului nostru pașnic", a spus Abbas.
Liga Arabă consideră „rușinos” că unele țări celebrează mutarea ambasadei SUA la Ierusalim
Liga Arabă a reacționat și a catalogat drept „rușinoasă” inițiativa unor țări de a celebra alături de Statele Unite mutarea ambasadei la Ierusalim.
„Este rușinos să vedem țări care participa alături de SUA și de Israel la celebrarea mutării ambasadei americane în Ierusalimul ocupat prin încălcarea clară și gravă a reglementărilor internaționale, inclusiv a rezoluțiilor Consiliului de Securitate ONU", a declarat secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Abul Gheit.
Secretarul Ligii Arabe a îndemnat toate țările „să se abțină de la orice acțiune care ar afecta drepturile poporului palestinian”.
Guvernul României a evocat ideea mutării ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. România, Cehia și Ungaria au blocat inițiativa de adoptare a unei declarații comune a Uniunii Europene prin care se condamnă mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.
Sursa: ziare.com
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski