Scăpăm de caniculă! Vin PLOILE
După aproape o săptămână în care toată republica s-a topit de căldură, meteorologii aduc vești mai bune. Avertizarea meteorologică nu mai este valabilă de azi, iar sinopticienii au prognozat ploi de scurtă durată, care vor cădea periodic în toate raioanele. Temperaturile nu vor depăși +35 de grade săptămână care vine.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în acest weekend vor cădea ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice. Va ploua mai mult seara și noaptea, iar vântul va sufla din nord-vest cu 10 m/s. Minimele vor oscila între +18 și +20 de grade Celsius, iar maximele nu vor depăși +28.
Luni vremea se răcește, iar valorile termice vor coborî câteva grade. Cerul va fi parțial noros, iar vântul va sulfa moderat până la puternic. Termometrele vor indica +27 de grade ziua și +16 noaptea. De marți, temperaturile mai cresc cu câteva grade, însă cerul va fi senin, fără urmă de nori. În zilele ce urmează, presiunea atmosferică va fi ridicată. Vântul va fi abia simțit.
Cele mai fierbinți zile ale săptămânii vor fi joi și vineri, când maximele termice vor urca până la +35 de grade Celsius în sudul țării. Potrivit sinopticienilor, la sfârșitul săptămânii următoare vor cădea ploi în toată republica.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania