Alla Pugaciova îl ÎNFRUNTĂ deschis pe Putin. Cântăreața a DENUNȚAT războiul pornit de Rusia în Ucraina și a cerut autorităților rusești să o declare „agent străin”


Cântăreața rusă Alla Pugaciova a denunțat duminică conflictul din Ucraina, referindu-se la moartea soldaților „pentru obiective iluzorii”, într-un moment în care Kremlinul reprimă toate criticile, relatează AFP. Totodată, cântăreața a cerut ministerului rus de Justiție să o listeze ca „agent străin” alături de soțul ei, comediantul Maxim Galkin.
Alla Pugaciova cere în postarea sa de pe Instagram, raportată inițial de jurnalistul Kevin Rothrock de la site-ul de investigații Meduza, încetarea „deceselor băieților noștri pentru scopuri iluzorii care fac din țara noastră o paria și împovărează viețile cetățenilor săi”.
„Vă cer să mă înscrieți în rândurile agenților străini ai țării mele iubite. Sunt solidară cu soțul meu”, a scris ea.
Mesajul lui Pugaciova vine la o zi după ce Galkin - un comediant care a vorbit în repetate rânduri împotriva războiului cu Ucraina - a fost desemnat „agent străin” de Rusia.
Ministerul rus al Justiției a susținut că Galkin desfășoară activități politice și primește ajutor de la o sursă străină – Ucraina.
„Motivarea deciziei este că se presupune că primesc fonduri din Ucraina pentru a face activități politice. În primul rând, nu fac activități politice. Pe scenă, la concertele mele, fac umor și satiră politică, așa cum fac de 28 de ani. [...] Dacă mă adresez abonaților și telespectatorilor mei ca cetățean și ca persoană, o fac cu absolută sinceritate. ... Ministerului Justiției, oameni buni, un grup din care sper să fac parte, nu plătiți pentru sinceritate și onestitate. Nu-mi vând părerea sau gândurile și nu cumpăr pe alții. Nu îmi vând conștiința”, a spus Galkin
Galkin a adăugat că a primit bani din Ucraina „la un moment dat, în urmă cu aproximativ 10 ani, când am susținut un concert acolo”.
După invadarea Ucrainei de către Rusia, Maksim Galkin a vorbit în mod repetat împotriva războiului. La începutul lunii septembrie, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a spus că Galkin a făcut „declarații foarte rele” și că „în mod clar nu este pe aceeași cale ca noi”, potrivit Meduza.
Galkin și soția sa, Alla Pugaciova, au părăsit Rusia la scurt timp după începerea războiului. Pugaciova, care nu a făcut nicio declarație publică despre invazia Ucrainei, a revenit în august. Galkin, judecând după conturile sale de socializare, rămâne în străinătate.
Astfel de critici dure din partea uneia dintre cele mai celebre persoane din Rusia - cunoscută de mai multe generaţii - sunt rare şi potenţial periculoase în Rusia modernă.
Ele indică de asemenea nivelul de îngrijorare în rândul elitelor ruse în legătură cu războiului.
Etichetarea unei persoane sau organizaţii drept „agent străin” este deseori primul semn al unor probleme serioase din partea autorităţilor. Eticheta are conotaţii negative din perioada sovietică, iar persoanele şi organizaţiile desemnate astfel trebuie să o afişeze vizibil pe toate materialele pe care le publică. Acestea se confruntă de asemenea cu cerinţe financiare şi birocratice complexe.









































































