Alimentele pe care să nu le găteşti sau încălzeşti în cuptorul cu microunde. Unul dintre acestea poate EXPLODA în farfurie sau chiar în gură, după ce îl scoți din cuptor


Cuptorul cu microunde este folosit în foarte multe gospodării și este, adesea, foarte util. Cu toate acestea, există anumite alimente pe care nu este bine să le gătești sau să le încălzești în cuptorul cu microunde. Descoperă care sunt și de ce este riscat să le pui la microunde!
Atunci când un ou este gătit în cuptorul cu microunde, umiditatea din interior creează o acumulare extremă de abur, ca o oală sub presiune în miniatură, până la punctul în care oul poate exploda! Și mai înfricoșător, oul poate să spargă după ce a fost încălzit, ceea ce înseamnă că oul fierbinte ar putea exploda în mână, în farfurie sau chiar în gură. Pentru a evita transformarea oului într-o bombă cu abur, tăiați-l în bucăți mici înainte de a-l reîncălzi sau, mai bine, evitați să îl puneți în cuptorul cu microunde.
Ardei iuți
Când ardeii iuți sunt reîncălziți în cuptorul cu microunde din diferite motive, capsaicina – substanța chimică care le conferă aroma lor picantă – este eliberată în aer. În aer, substanța chimică vă poate produce leziuni ale ochilor și gâtului. Un bloc de apartamente din Rochester, New York, a fost evacuat după ce un ardei gătit cu microunde le-a produs pe locuitorilor tuse și dificultăți de respirație.
Carne procesată
Carnea procesată conține adesea substanțe chimice și conservanți care prelungesc perioada de valabilitate. Din păcate, la microunde, aceste substanțe devin și mai periculoşi pentru sănătatea ta. În cazul cărnii procesate la microunde, am putea fi expuși, fără să știm, la modificări chimice complet nedorite. Un studiu din revista Food Control sugerează că reîncălzirea cărnii procesate la microunde contribuie la formarea produselor de oxidare a colesterolului (COP), care au fost legate de dezvoltarea bolilor coronariene.
Pui
Un lucru important de știut despre cuptorul cu microunde este nivelul de căldură produs de microunde nu ucide întotdeauna bacteriile, deoarece microundele încălzesc din exterior spre interior și nu invers. Înainte de a mânca pui, trebuie să-l gătiți bine pentru a elimina toate bacteriile prezente. Deoarece cuptorul cu microunde nu gătește complet sau uniform toate părțile cărnii, este mai probabil să existe bacterii, cum ar fi salmonella.
Orezul
Orezul băgat la microunde poate duce în anumite cazuri la otrăvire alimentară. Asta deoarece în orez poate exista o bacterie foarte rezistentă numită Bacillus cereus. Căldura poate ucide această bacterie, dar se poate să fi produs deja spori care sunt toxici. O serie de studii confirmă că, odată ce orezul iese din cuptorul cu microunde și este lăsat afară la temperatura camerei, orice spori pe care îi conține se pot înmulți și pot provoca intoxicații alimentare dacă îl mănânci.
Legume cu frunze verzi
Dacă doriți să păstrați țelina, kale sau spanacul gătite pentru a le mânca mai târziu, ar fi bine le reîncălziți într-un cuptor convențional, mai degrabă decât într-un cuptor cu microunde. Când sunt puși în cuptorul cu microunde, nitrații naturali (care sunt foarte buni de altfel) se pot transforma în nitrozamine, care pot fi cancerigene, după cum arată studiile.
Paste
Pastele tind să se usuce în frigider, după ce au fost gătite, iar reîncălzirea lor la microunde le va face și mai uscate. Pastele cremoase și uleioase reprezintă o provocare și mai mare, deoarece uleiul sau grăsimea au tendința de a se separa atunci când sunt reîncălzite în cuptorul cu microunde.
Sosul de roșii
Încălzirea sosurilor de roșii în cuptorul cu microunde se termină adesea cu multă murdărie. Aburul produs de sos atunci când este încălzit se acumulează până când este suficient de puternic pentru a exploda pe pereții cuptorului cu microunde. În unele cazuri, sosul poate chiar să explodeze când îl amesteci, ceea ce ar putea duce la arsuri și cu siguranță la pătarea hainelor. Mai bine încălzește orice sos într-o tigaie mică pe aragaz. Acest lucru va permite o încălzire uniformă și puteți amesteca ușor pentru a preveni acumularea de abur.
Atunci când introduci obiecte metalice în cuptorul cu microunde, acestea pot reflecta microundele înapoi către sursa lor (magnetronul). Acest lucru poate provoca daune la nivelul magnetronului și poate afecta funcționarea cuptorului. Dacă obiectele metalice au margini ascuțite sau dacă există spații mici între ele, pot apărea scântei în timpul expunerii la microunde. Aceste scântei pot deteriora cuptorul cu microunde sau chiar pot provoca incendii. Metalele se pot încălzi rapid în cuptorul cu microunde. Dacă un obiect metalic are o formă care favorizează concentrarea energiei microundelor într-un anumit punct, acesta se poate încălzi la temperaturi foarte ridicate, ceea ce poate duce la incendii sau la topirea obiectului.







































































