Alimente care au fost INVENTATE din greşeală
Unele dintre cele mai populare mâncăruri şi băuturi din lume au fost inventate din greşeală. Nu a fost niciun bucătar care să se străduiască să le creeze, nu a muncit nimeni zi şi noapte ca să vină cu ideea.
Berea
Berea a fost inventată acum 12.000 de ani de către comunităţi rurale care trăiau pe teritoriul actualului stat Iran. Potrivit istoricilor, fermentarea cerealelor în urma căreia a rezultat berea, nu a fost decât un accident fericit. Dovadă stau vasele antice pe suprafaţa cărora arheologii au descoperit urme de cereale fermentate.
Berea a fost foarte apreciată de egipteni care o aromatizau cu ulei de măsline, curmale sau alte ingrediente exotice. Berea aşa cum o ştim noi astăzi a început să fie produsă de călugări în Evul Mediu.
Chipsuri
Chipsurile au fost inventate de un bucătar nervos, potrivit Christian Science Monitor. Chef George Crum, de la un hotel din New York, a fost foarte supărat când un client a întors porţia de cartofi prăjiţi la bucătărie motivând că sunt prea groşi, prea cruzi şi fără gust. Atunci, bucătarul a hotărât să-i dea o lecţie şi a pregătit nişte cartofi foarte, foarte subţiri, aproape i-a ars şi le-a pus sare cât să nu mai spună clientul că nu au gust. De data aceasta clientul chiar a apreciat cartofii, ba chiar le-a recomandat şi altora şi aşa au apărut chipsurile.
Fulgii de porumb
Fraţii William şi John Kellogg sunt cei cărora trebuie să le mulţumim pentru fulgii de porumb. La sfârşitul secolului al XIX-lea ei lucrau la un centru de sănătate care promova vegetarianismul şi căutau o soluţie pentru a înlocui pâinea. Au fiert nişte grâu, din care au făcut o pastă care s-a rupt în bucăţi mici atunci când au băgat-o la cuptor. Au hotărât să folosească mălai în loc de grâu şi aşa au fost inventaţi fulgii de porumb.
Sandvişuri
Unul dintre cele mai populare preparate, sandvişul, a fost inventat dintr-o întâmplare. John Montagu, al IV-lea Duce de Sandwich, era foarte pasionat de jocurile de noroc, motiv pentru care nici nu mai mânca pentru a nu pierde vreo mână la cărţi. Aşa că a i-a cerut bucătarului său să-I facă de mâncare ceva care să nu necesite deplasarea de la masă. Acesta i-a adus o felie de carne pusă între două felii de pâine. Ducelui i-a plăcut foarte mult ideea, care între timp a devenit foarte populară, iar preparatul a rezistat trecerii timpului.
Şampania
Şampania i-o datorăm schimbării vremii. În 1490 vremea din regiunea Champagne s-a schimbat foarte mult ceea ce a dus şi la modificarea procesului de fermentaţie a vinului. Ceea ce se anunţa un dezastru s-a dovedit a fi un succes la scară mondială.
Sosul Worcestershire
Unul dintre cele mai cunoscute sosuri a fost la început un eşec. John Lea şi William Perrins au fost rugaţi de un nobil englez să recreeze un sos pe care el îl mâncase în India. Nu i-a plăcut ce au făcut cei doi, dar au lăsat sosul într-o cămară. După câteva zile după ce au gustat din el li s-a părut că este un produs total nou, cu un gust deosebit. Aşa că l-au îmbuteliat şi l-au vândut la ei în farmacie.
Sursa: gustarte.ro
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski