Alexandru Vakulovski // Un muzeu normal pentru „ninormali”
Unul dintre muzeele din Moldova care arată că avem cât de cât demnitate și onoare este Muzeul Ocupației Sovietice, deschis în 2015. În primul rând pentru că nu ne minte, spune lucrurilor pe nume, nu eufemizează, nu îndulcește. A fost ocupație sovietică în Basarabia? A fost. Trebuie să ne amintim de ea? Trebuie, altfel putem călca iar pe greblă. Ca să nu mai adaug că Moldova e plină de gunoi sovietic pe care mai ușor îl aduni într-un loc, decât să-l ții la vedere, îngrozind lumea civilizată, căreia altfel i se poate părea că e într-un imens muzeu al terorii în aer liber. Cine vrea așa ceva – există Transnistria, există Donbasul.
Dar e clar că acest muzeu îi irită pe mulți nostalgici după perioada sovietică, actuali mari prieteni și idolatrii ai Kremlinului. Pentru ei Lenin e încă jâv și budet jâti, cum să-l înghesui într-un muzeu al ocupației? Desigur că președintele neformal al socialiștilor, Dodonul, se numără printre ei. La un eveniment dedicat aniversării Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova, el a promis să închidă muzeul, adică să-l transforme în unul bun (bun pentru cine, pentru ocupanți?): „Trebuie de făcut un muzeu bun. Cel care a fost înainte a făcut un muzeu al nu știu cărei ocupații. El trebuie închis, dacă încă nu a fost. Deja l-au închis? Și să facem un muzeu de istorie normal, bun, frumos, în care să se regăsească și drapelul de luptă pe care ni l-a dăruit Șoigu, care s-a aflat aici pe 24 august, în ziua eliberării Moldovei”.
CITIȚI și Dodon le-a promis ofițerilor săi că va ÎNCHIDE Muzeul Ocupației Sovietice de la Chișinău: „Să facem un muzeu de istorie normal, bun, frumos”; „Așa Guvern NU ne trebuie”
Da, Dodon n-ar vrea să-și trimită cadourile primite dela Kremlinîntr-un muzeu al ocupației, ci și-ar dori un muzeu “normalnâi”, al slugărniciei față de cei care îl sponsorizează cu bani murdari, cum reiese din scandaloasa înregistrare în care el recunoaște asta. Cu alte cuvinte, Dodonul ar vrea un muzeu normal pentru “ninormali”, ca să le reproduc limbajul.
E plină Moldova de fier uzat care vrea să ne îngenuncheze în fața ocupanților, de la tancuri pe piedestale la tot felul de monumente mai mult sau mai puțin hidoase. Ar trebui strânse și adusela MuzeulOcupației Sovietice sau, în alt parc extrem de urât,la MemorialulEternitate.Măcar să înflorească turismul tematic, dar în incinta muzeelor, nu afară unde creează impresia că suntem toți duși cu pluta. Iar Dodon, dacă tot iubește atât de mult mausoleele ocupanților, n-are decât să-l roage pe Putin, sau pe Erdogan, că-i cu mâna mai largă, să-i facă unul. N-avem nimic împotrivă.
Text de Alexandru Vakilovski, pentru deschide.md
Spicherul Grosu, discuție cu liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan: „PNL a pus interesele naționale deasupra celor de partid. Să ieșim într-un număr cât mai mare la vot pe 1 și 8 decembrie, pentru ca să salvăm parcursul european al României”
VIDEO // INTERPOL a acceptat solicitarea R. Moldova de a revizui decizia luată în anul 2020 prin care a respins cererea Chișinăului de a-l anunța în căutare internațională pe Vladimir Plahotniuc
R. Moldova, în așteptarea primului raport de screening, elaborat de Bruxelles. Vicepremierul Gherasimov: „Sperăm că, în prima jumătate a anului viitor, statele membre ale UE vor accepta să ne deschidă negocierea pe clusterul 1”