Alexandr Stoianoglo NU scapă de dosar în cazul pedepsei prea BLÂNDE pentru fostul director al SIS, Vasile Botnari, singurul condamnat pentru deportarea ilegală a profesorilor turci în 2018
Acțiunile șefului suspendat al Procuraturii Generale, Alexandr Stoianoglo, în cazul investigării dosarului care viza expulzarea ilegală a profesorilor turci din R. Moldova vor fi cercetate în cadrul unei noi urmăriri penale.
Ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo, emisă de procurorul Andrei Balan pe 22 decembrie 2021, a fost anulată de procurorul ierarhic superior, anunță Procuratura Anticorupție.
Decizia a fost luată după ce, pe 4 februarie curent, procurorul-șef interimar al Procuraturii Anticorupție a fost împuternicit de către Consiliul Superior al Procuraturii să examineze plângerea ex-deputatei Inga Grigoriu, care a contestat ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale, semnată de către procurorul Andrei Balan.
În sesizarea sa, Inga Grigoriu a acuzat acțiuni pretinse ilegale ale lui Alexandr Stoianoglo, manifestate prin imixtiune în înfăptuirea justiției care s-au soldat cu investigarea defectuoasă a urmăririi penale în cauza penală care viza expulzarea profesorilor turci.
CITIȚI și Dosarul profesorilor de la „Orizont”: Fostul director al SIS, Vasile Botnari, a SCĂPAT de pușcărie. „Cel ce a distrus șapte familii e acasă, în libertate, bucurându-se de viață”
Amintim că fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, a fost singura persoană condamnată, fiind obligat să plătească doar o amendă de doar 88 000 de lei după expluzarea ilegală a celor șapte profesori turci în anul 2018. De asemenea, Botnari a întors statului cheltuielile suportate pentru transportarea victimelor în Turcia, dar și cele 125 de mii de euro plătite de R. Moldova după condamnarea statului nostru la CtEDO în acest caz.
Sentința, pronunțată în vara anului 2020, a fost ținută în secret atât de Procuratura Generală condusă atunci de Alexandr Stoianoglo, cât și de judecători. Despre ea s-a aflat abia peste câteva luni, iar Stoianoglo a invocat o pretinsă interdicție a instanței pentru a nu face public acest caz.
ISW: ,,Rusia exploatează criza energetică din R. Moldova pentru a crea condiții care să justifice o viitoare agresiune"
Putin este pe cale să PIARDĂ ultimul instrument de șantaj energetic asupra R. Moldova. Recean: „Cu linia electrică Vulcănești-Chișinău în funcțiune, vom putea transporta energie electrică fără a trece prin nodul energetic al MGRES"
PREMIERĂ // Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vizită istorică în Republica Moldova