Alain Delon, decorat de Ucraina pentru sprijinul său în conflictul cu Rusia
Ucraina a decis să-i acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat ţării sale, atacată de Rusia, a anunţat joi ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelchenko, la TV5 Monde.
„Încă din prima zi a războiului, Delon a vorbit mult în sprijinul Ucrainei. Pentru noi, este un simbol, este important”, a explicat ambasada, subliniind că actorul a participat la un schimb de replici cu preşedintele Volodimir Zelenski în 2022 şi că a citit, de asemenea, texte ale poetului ucrainean Taras Şevcenko în timpul unei emisiuni de televiziune.
În platoul de filmare al TV5 Monde, Vadim Omelchenko i s-a adresat direct actorului: „Domnule Delon, dragă Alain, ştiu că vă aflaţi într-o situaţie care nu este foarte simplă şi aş vrea să vă spun că nu sunteţi singur. Aveţi mulţi admiratori şi oameni care vă iubesc. Eu şi oamenii mei suntem mereu alături de dumneavoastră", a spus el, citat de news.ro.
Alain Delon, simbol al cinematografiei franceze în vârstă de 88 de ani, este grav bolnav şi se află în centrul unui război fratricid între cei trei copii ai săi, fiecare dintre ei susţinând că vrea să-l protejeze. El a fost plasat sub tutelă consolidată de către justiţie. Încă de la începutul invaziei masive a Ucrainei de către trupele Moscovei, în februarie 2022, el şi-a exprimat sprijinul pentru Kiev.
Vremuri grele pentru directorul unei întreprinderi municipale de alimentație publică: Un bărbat a povestit cum îi ducea bani ca să avantajeze un agent economic
Ce se va întâmpla când se va opri în Ucraina tranzitul gazului rusesc către Europa?
Un fost angajat al SIS riscă până la șase ani de închisoare pentru că ar fi delapidat instituția cu sute de mii de lei: Complicele său și-a recunoscut vina