00:23:53 21.01.2025
Stiri

Al Treilea Război Mondial, mai aproape ca oricând. China avertizează Israelul: Depășiți autoapărarea

Actualitate 17.10.2023 13:43 Vizualizări1372 Autor: Ziarul National
Al Treilea Război Mondial, mai aproape ca oricând. China avertizează Israelul: Depășiți autoapărarea Profimedia

Cresc temerile că un al Treilea Război Mondial devine tot mai posibil după ce ordinea și pacea mondială a fost serios zdruncinată de ultimul război sângeros care a reizbucnit între Israel și teroriștii Hamas.

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a calificat atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza ca fiind „dincolo de domeniul autoapărării" și le-a criticat pentru că au pus în pericol civilii palestinieni. Totodată, Beijingul „a închis ochii” atunci când teroriștii Hamas au masacrat sute de tineri nevinovați care participau la un Festival al Păcii din Israel, transmite Newsweek.

Luptătorii militanți Hamas au lansat atacuri pe scară largă asupra satelor israeliene din apropierea Fâșiei Gaza în urmă cu o săptămână. De atunci, au avut loc atacuri terestre, aeriene și maritime în ceea ce a fost descris ca fiind cel mai sângeros atac al militanților palestinieni din istorie.

Civilii au fost, de asemenea, luați ostatici de teroriștii palestinieni în timpul atacurilor, ceea ce a determinat Israelul să lanseze atacuri aeriene pe scară largă asupra teritoriului controlat de Hamas.

Forțele de Apărare ale Israelului au declarat că miile de bombe lansate pe această fărâmă de pământ au vizat rețeaua extinsă de tuneluri de sub Gaza. Mii de oameni au fost uciși de ambele părți.

Teroriști Hamas, ascunși printre civili

Hamas folosește aproximativ 500 de kilometri de tuneluri pe sub Gaza, unde locuiau înainte de război aproximativ 2,3 milioane de persoane, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, un think tank american. Mulți dintre locuitori sunt civili, însă la fel de mulți dintre acești civili sunt aproape imposibil de identificat dacă fac sau au legături cu teroriștii Hamas.

Israelul a lansat, de asemenea, un asediu și o blocadă a proviziilor cheie, cum ar fi alimente, apă și medicamente. Spitalele din Gaza sunt copleșite - 70% dintre locuitori nu au acces la servicii de sănătate.

Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, 2 329 de persoane au murit în Gaza începând cu 7 octombrie. Mai mult de 1 300 de israelieni au fost uciși în cele opt zile de lupte.

China, care nu condamnă războiul criminal de 2 ani al Rusiei în Ucraina, spune că Israelul care răspunde atacurilor barbare ale teroriștilor Hamas încalcă dreptul internațional

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a declarat: "Ne opunem actelor care dăunează civililor și care încalcă dreptul internațional. Ne-am angajat să promovăm discuțiile de pace și să obținem o încetare a focului și vom continua să lucrăm pentru dezescaladarea și reluarea discuțiilor de pace."

Peste un milion de persoane care locuiesc în nordul Fâșiei Gaza au fost deja sfătuite de Israel să migreze spre sud. Cu toate acestea, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a susținut că s-ar putea să nu fie "pur și simplu posibil".

Teroriștii trimit continuu baraje de rachete asupra Israelului

Potrivit reprezentanților Hamas, atacurile cu rachete asupra orașului israelian Sderot, în sud, au fost „ca răspuns la atacul asupra civililor". Adăugând că Hamas a atacat, de asemenea, o serie de așezări din apropierea graniței cu Gaza.

Duminică, un purtător de cuvânt al IDF a declarat că peste noapte au fost lansate rachete asupra Tel Avivului și sudului Israelului și că luptele continuă în jurul nordului Fâșiei Gaza.

FDI continuă să „atace diferite obiective militare aparținând Hamas", a declarat locotenent-colonelul Jonathan Conricus. Israelul se pregătește pentru „următoarea etapă" a operațiunilor, a adăugat el.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md