„AIR Moldova”, care anulează zboruri pe bandă rulantă, ar putea rămâne fără Certificatul de Operator Aerian: Probleme financiare mari la compania aeriană. Ce pot face pasagerii care au de suferit


Compania „Air Moldova” a anulat miercuri trei zboruri, iar pasagerii s-au plâns că nu au fost anunțați din timp despre această decizie. Situația a devenit una obișnuită în ultimele săptămâni, compania anulând deja zeci de zboruri. Autoritatea Aeronautică Civilă anunță că, dacă această companie nu-și va remedia problemele financiară și nu-și va suplini cu flotă de aeronave suficiente pentru prestarea serviciilor în care s-au angajat, riscă să îi fie suspendat Certificatul de Operator Aerian.
„Air Moldova” a explicat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că i-au fost blocate conturile și nu poate achita pentru prestarea serviciilor față de Întreprinderea de Stat Aeroportul Internațional Chișinău, aeronavele contractate și alimentarea cu combustibil.
„Deși Air Moldova se află într-o situație dificilă, fără aeronavele proprii din luna martie, compania a fost condiționată de către bancă să majoreze suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate, ceea ce înseamnă că Air Moldova nu încasează o mare parte din bani în urma vânzărilor online, astfel formându-se un deficit de mijloace bănești necesare pentru activitatea companiei. Air Moldova a înaintat băncii o rugăminte de a revedea condițiile stabilite, fapt ce ar permite utilizarea a unei părți din suma de depozit pentru achitarea prestatorilor, în special pentru următoarele două săptămâni având în vedere fluxul sporit de pasageri din cauza sărbătorilor pascale. Banca a refuzat solicitarea companiei”, explică „Air Moldova”.
Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) susține că monitorizează îndeaproape situația curentă a acestui operator aerian și reiterează că pasagerii ale căror zboruri au fost anulate, pot apela Telefonul consumatorului – (022) 823583 sau își pot revendica drepturile accesând acest link.
„Încurajăm pasagerii care sunt blocați în aeroporturi să solicite asistență din partea operatorului aerian care are obligațiunea de a oferi pasagerilor cazare și hrană până la identificarea opțiunilor de rerutare spre destinația finală”, este îndemnul AAC.









































































