Agricultorii amenință din nou cu „proteste masive”, dacă autoritățile nu vor interzice temporar importurile de cereale din Ucraina
Asociația „Forța Fermierilor” se declară nemulțumită de expirarea perioadei în care statul putea restricționa importul de cereale, prin eliberarea controlată a licențelor, și amenință cu „proteste masive”, dacă acest mecanism nu va fi aplicat în continuare.
„Prelungirea acestui instrument de import controlat este vital pentru supraviețuirea agricultorilor mici și mijlocii din satele R. Moldova. Experiența anului trecut, când Guvernul a aplicat cu mare întârziere această măsură, le-a provocat agricultorilor locali pierderi enorme, estimate la peste 2 miliarde de lei, situația lor financiară fiind una extrem de critică la momentul actual. Precizăm că solicităm prelungirea importului controlat de aceste produse, nu interzicerea lui – măsură care este activă pe moment în țările europene vecine Ucrainei, ca instrument de protejare a producătorilor agricoli locali”, se arată într-o declarație a fermierilor.
Agricultorii cer „întâlnire în regim de urgență” cu prim-ministrul Dorin Recean și Comisia pentru agricultură a Parlamentului, cu scopul discutării subiectului prelungirii măsurilor de control prin licențiere a importului cerealelor și semințelor oleaginoase din Ucraina.
„În cazul ignorării acestui apel de către Guvern și Parlament în scopul găsirii cât mai rapid a unei soluții pentru protejarea agricultorilor locali de concurența neloială din Ucraina, ne rezervăm dreptul constituțional la proteste masive”, cităm din aceeași declarație.
Precizăm că, pe 26 iunie curent, Comisia de licențiere a importului de cereale și oleaginoase, structura care a permis în ultima jumătate de an importul de cereale în R. Moldova cu scopul de a proteja producătorii autohtoni, și-a încetat activitatea.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, reglementarea prin licențiere poate fi realizată pe un termen de cel mult trei luni, care poate fi prelungit o singură dată cu cel mult încă trei luni, ceea ce înseamnă că „perioada maximă pentru care a putut fi aplicată licențierea importului de cereale și oleaginoase a atins termenul-limită”.
Amintim că măsura de licențiere a fost introdusă pentru prima dată la 11 octombrie 2023 și a fost funcțională pe perioada stării de urgență, până pe 31 decembrie 2023. Următoarea decizie de menținere a acestei măsuri a fost luată pe 5 ianuarie 2024 și extinsă pe 8 aprilie, cu termen-limită până pe 26 iunie curent.
Datele oficiale arată că, începând cu luna octombrie 2023 și până acum, Comisia respectivă a acordat 12 licențe pentru importul a 69,5 mii de tone de semințe de floarea-soarelui, dintre care 1 200 de tone au fost solicitate pentru industria de cofetărie din soiuri care nu se cultivă în Republica Moldova, dar și a 44 de tone sunt de porumb pentru pop-corn, din soiuri și hibrizi care nu sunt cultivate în R. Moldova.
Energie electrică, suficientă și sâmbătă: Autoritățile de la Chișinău preconizează o situație mai problematică după Crăciunul pe stil vechi
„Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor”: Fostul bodyguard al condamnatului Șor riscă până la șase ani de pușcărie. 5,2 milioane de lei pentru finanțarea partidului ,,Șansa"
PROIECT // Cât vom plăti pentru energia electrică, după majorarea tarifelor