„Agentul secret Damir” și șeful suspendat al IP Bălți își vor petrece Revelionul în penitenciar. Judecătoria Chișinău a dispus prelungirea arestului preventiv cu 30 de zile
Președintele Asociației FEA, Dorin Damir, și șeful suspendat al Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, vor rămâne în penitenciar și în următoarele 30 de zile, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus prelungirea arestului preventiv.
Instanța de judecată a dat curs demersurilor procurorilor PCCOCS și a prelungit măsura arestului preventiv în privința celor doi învinuiți în dosarul angajărilor fictive în Direcția nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, desființată în anul 2019.
Amintim că fostul șef al Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru sunt învinuiți că l-au angajat fictiv pe Dorin Damir, finul lui Vlad Plahotniuc și președinte al Asociației FEA, ca „ofițer superior sub acoperire” în Direcția nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații.
Dorin Damir a fost avansat până la gradul de „comisar” fără vreo activitate în Poliție, i-au fost perfectate acte cu o altă identitate și i-au fost oferite mai multe distincții.
Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2017 – septembrie 2019, președintele Asociației FEA, fără a exercita în fapt nicio activitate în cadrul Direcției nr. 5 a INI, a încasat sume necuvenite de bani, fraudând bugetul public în sumă de 170 294 de lei.
Celor trei persoane le sunt incriminate cinci capete de acuzare - „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.
Dacă vor fi găsiți vinovați, Alexandr Pînzari, Valeriu Cojocaru și Dorin Damir riscă închisoare de la 2 la 12 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”