Agenția Internațională pentru Energie Atomică va trimite în Republica Moldova o misiune specială care va evalua domeniul oncologic
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) va trimite în Republica Moldova o misiune specială care va evalua domeniul oncologic. Raportul elaborat de către reprezentanții AIEA va servi drept fundament pentru crearea programului național de cancer pentru următorii zece ani, dar și pentru facilitarea procesului de identificare a partenerilor care vor investi în soluțiile de tratament împotriva cancerului.
La această înțelegere au ajuns joi, 28 noiembrie, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, și directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Mariano Grossi, în cadrul unei întrevederi care a avut loc la Viena, Austria.
Potrivit Ministerului Sănătății, oficialii au discutat despre investițiile efectuate în ultimii trei ani în modernizarea Institutului Oncologic de la Chișinău, în special cele realizate cu ajutorul AIEA. La fel, a fost abordat subiectul creării unui spectru vast de soluții de tratament pentru a lărgi accesul pacienților din R. Moldova la cele mai moderne îngrijiri medicale.
Amintim că, în perioada 26 - 28 noiembrie curent, ministra Ala Nemerenco a participat la Conferința ministerială privind știința, tehnologia și aplicațiile nucleare și Programul de cooperare tehnică, care a avut loc în orașul Viena, Austria.
NOU // Tranzacțiile de cumpărare-vânzare a automobilelor pot fi făcute ONLINE în R. Moldova: „Un exemplu clar de cum tehnologia poate simplifica procesele administrative și poate economisi timp prețios pentru toți utilizatorii”
Adrian Dupu: Alegerile din 1 decembrie, de Ziua Națională, au semnificații profunde, în condițiile în care spațiul european este bântuit de inepții extremiste și toxice pentru orice popor. Liberalii își asumă un parcurs european pentru România”
Agenția Internațională pentru Energie Atomică va trimite în Republica Moldova o misiune specială care va evalua domeniul oncologic