03:52:08 26.12.2024
Stiri

AFACERE // Femeia din R. Moldova care produce hăinuțe pentru copiii născuți prematur: Își propune să creeze un emițător care poate fi încorporat în hăinuțe care ar putea livra informații vitale despre copil

Social 26.03.2019 19:00 Vizualizări2221 Autor: Ziarul National
AFACERE // Femeia din R. Moldova care produce hăinuțe pentru copiii născuți prematur: Își propune să creeze un emițător care poate fi încorporat în hăinuțe care ar putea livra informații vitale despre copil Ramin Mazur

Victoria Dănilă este o antreprenoare de 34 de ani din Chișinău, care creează hăinuțe și alte produse adaptate necesităților copiilor născuți prematur. Fiecare hăinuță este creată cu grijă cu ajutorul medicilor neonatologi și adaptată procedurilor medicale pe care le trebuie să le îndure nou-născuții.

Victoria Dănilă a fost premiată cu 11 medalii de aur la diverse expoziții internaționale pentru invențiile sale, iar acum își propune să creeze un emițător care poate fi încorporat în hăinuțe care ar putea livra informații vitale despre copil.

Afacerea a pornit de la o necesitate

Victoria a fost participantă a Start-up Academy – o inițiativă a Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC, în parteneriat cu UN Women, care a avut drept scop să identifice, să stimuleze și să multiplice potențialul tinerelor antreprenoare din Moldova, cu o atenție sporită afacerilor în tehnologie.

„Când mi-am văzut pentru prima dată copilul, care cântărea doar 1,800 de grame, și mi-a atins degetul, am simțit că trebuie să lupt pentru ea și să creez ceva frumos pentru toți copiii care se nasc prematur. Ținând-o în brațe, am decis să proiectez hăinuțe pentru acești mici luptători. Ideea afacerii a pornit de la o necesitate pe piața din R. Moldova, și anume, lipsa hăinuțelor adaptate pentru copii născuți prematur, în special pentru cei ce se află în incubator sau care depind de aparatele medicale și au consultații dese din partea personalului medical”, spune femeia de afaceri.

Produsele pentru copiii născuți prematur pe care le avem acum pe piață pot fi incomode atunci când medicul consultă copilul sau dacă nou-născutul este conectat la aparate medicale. De aceea, Victoria a încercat să proiecteze haine ergonomice și accesibile, care sunt croite special pentru ei și adaptate la necesitățile diferitor aparate.



Emițător încorporat în hăinuțe care ar putea livra informații vitale despre copil

„Părinții, sora și fratele m-au susținut mereu, dar din păcate soțul nu m-a încurajat să-mi transform ideea într-o afacere. Am avut parte de momente neplăcute, care mă opreau să merg mai departe. Într-un final, am înțeles că nu trebuie să stai lângă o persoană care nu te susține din punct de vedere moral și profesional. Am urmat diverse seminare, instruiri, ateliere de lucru, care mi-au oferit posibilitatea să aflu mai multe despre cum se dezvoltă o afacere, despre management, vânzări și alte procese legate de business”, rememorează ea.

„Fiind la Start-up Academy, am început să lucrez asupra unui emițător care poate fi încorporat în hăinuțele copiilor și care ar putea livra informații vitale despre copil – cum respiră, când respiră, rata pulsului și altele. În mod ideal, acest emițător va transmite informația medicilor direct pe telefon. Acum colaborez cu colegii din domeniul biomedicinii și vreau să testez primul prototip la sfârșitul lunii mai pentru a putea lansa produsul în luna septembrie”, își anunță planurile femeia de afaceri.

Ea crede că femeia aduce un plus de valoare în mediul de afaceri, pentru că se axează pe responsabilitate socială: „ Venitul este important, dar în același timp e importantă și bunăstarea persoanelor cu care lucrează. Pentru o femeie, afacerea este ca un copil. O crește cu grijă și dragoste”.

Victoria Dănilă a participat în cadrul inițiativei Start-up Academy în Moldova, cu sprijinul UN Women Moldova și finanțată de Guvernul Suediei, care are ca scop să încurajeze femeile să devină antreprenoare în tehnologie. Împreună cu alte 200 de femei, ea a fost instruită în managementul afacerilor și a făcut schimb de experiență cu oameni de afaceri de succes, mai cu seamă în domeniul tehnologiilor informaționale. Victoria Dănilă își dorește ca produsele ei să fie accesibile nu doar în Moldova, dar și peste hotare. Astfel, acum planifică să exporte acest tip de hăinuțe pe piața din România, unde în fiecare an se nasc prematur 18 000 de copii. Istoria ei se referă la două Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), care promovează munca decentă și angajarea productivă pentru toți - ODD 8 - și asigurarea sănătății și bunăstării pentru toate vârstele – ODD 3.

Text de Victoria Puiu, UN Women

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md