Adrian Ursu, criticat de colegii de scenă după ce i-a întins o cursă jurnalistului reţinut de Poliție
Replici acide între Adrian Ursu, interpretul care i-a întins o cursă jurnalistului Vadim Ungureanu reţinut ieri de către forţele de ordine pentru şantaj şi corupere pasivă, şi colegul său de scenă, Costi Burlacu. Cel din urmă i-a scris pe o reţea de socializare lui Adrian că ar fi fost folosit ca „praf de puşcă în acest joc de interese care pare mai mult o reglare de conturi între organele poliţieneşti, jurnalist şi instituţia media din care face parte”.
Replica lui Adrian Ursu nu s-a lăsat mult aşteptată. ,,Ok, cumătre, mă scuzi că am luat toată bătaia de cap pe seama mea. Costi Burlacu, dacă te sunau pe tine, ce făceai? Intrebare retorică. Eu, de fapt puteam să mă dau cu ,,fundul la gard" atunci când mi-au spus ce caută jurnalistul despre noi... Dar am ales să merg înainte și să aflu care era scopul acestuia”, i-a răspuns Adrian Ursu pe aceeaşi reţea de socializare.
Ieri, sediul redacţiei deschide.md a fost percheziţionat de către angajaţii MAI, iar reporterul Vadim Ungureanu a fost reţinut pentru 72 de ore. Motivul reţinerii, potrivit datelor prezentate de către Inspectoratul General de Poliţie, ar fi şantajarea de către reporter a unei persoane cu funcţie de răspundere pentru a obţine informaţii cu caracter personal despre mai multe persoane din domeniul culturii şi artei.
În opinia redacţiei, acţiunile MAI nu reprezintă decât o răzbunare, ca urmare a publicării unor articole de investigaţie în care sunt relatate presupuse abateri comise de către conducerea şi colaboratorii MAI.
Astăzi, în faţa Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a avut loc un flash-mob în susținerea reporterului reținut. Organizatorii protestului au solicitat demisia responsabililor care au orchestrat acest abuz și eliberarea imediată a ziaristului.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski