Adrian Ursu a LANSAT o piesă în colaborare cu Alex Calancea
Cunoscutul interpret Adrian Ursu vine cu o surpriză pentru fanii săi.
Artistul a lansat astăzi piesa „Spune-mi adevărul”, în colaborare cu Alex Calancea.
„Piesa am scris-o acum doi ani și am cântat-o cu Alex Calancea într-un concert de al meu în 2014, iar acum a venit momentul potrivit să înregistrăm și să o lansăm”, a declarat Adrian Ursu pentru Ziarul NAȚIONAL.
Artistul ne-a mai spus că piesa este una de dragoste, cântată în stilul pop rock britanic, iar colaborarea cu Alex Calancea a fost una foarte frumoasă.
„A fost foarte ușor. Noi am mai cântat la concerte și evenimente private, unde am văzut că, alături de ei, piesele mele sună altfel. În general, oricine are școală de muzică poate colabora foarte ușor cu Alex Calancea. Eu nu am încercat să-i impun stilul meu, dar mai degrabă eu m-am dat după ei”, ne-a mai dezvăluit artistul.
Refrenul piesei este unul cantabil, ușor de memorizat și a fost scris de Adrian Ursu. Restul textului a fost scris de Nicu Voicu, iar la mixaj a lucrat Sergiu Teacă.
Piesa va avea și un videoclip, iar interpretul a precizat că deja are idei pentru acesta.
„Avem deja planuri. Trebuie să recunosc că ideea nu-mi aparține, dar îi aparține Natei Albot. Ea, când a auzit prima dată piesa, mi-a dat și ideea pentru videoclip. Filmările vor avea loc la Chișinău, căci s-a demonstrat că, dacă ai o echipă bună, poți face ceva bun și aici”, a mai spus Adrian Ursu.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski