17:34:40 25.12.2024
Stiri

Adrian Dupu, felicitări de Ziua Independenţei: „​Noi, românii, ne dorim să fim direct implicați în procesul de aderare a R. Moldova la UE, iar disponibilitatea statului român de a sprijini acest proiect istoric este totală și necondiționată”

Actualitate 27.08.2024 08:44 Vizualizări975 Autor: Ziarul National
Adrian Dupu, felicitări de Ziua Independenţei: „​Noi, românii, ne dorim să fim direct implicați în procesul de aderare a R. Moldova la UE, iar disponibilitatea statului român de a sprijini acest proiect istoric este totală și necondiționată”
Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

România va susține necondiționat aspirațiile și parcursul european al R. Moldova, iar cetățeanul va fi întotdeauna în centrul tuturor proiectelor prin care România sprijină societatea și comunitățile din stânga Prutului, afirmă secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului de la București, Adrian Dupu.

Într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Independenței, oficialul din Guvernul României arată că cea de-a 33-a aniversare a independenței Republicii Moldova marchează în acest an deschiderea unei „etape unice și intense” în istoria recentă a societății din stânga Prutului.

„Referendumul ce va fi organizat la 20 octombrie va întări, prin simbolistica și semnificațiile sale istorice și identitare, decizia unui întreg popor de a se alătura țărilor cu aceleași valori și principii. România, așa cum a făcut de fiecare dată, va susține necondiționat aspirațiile și parcursul european al Republicii Moldova, iar cetățeanul va fi întotdeauna în centrul tuturor proiectelor prin care România sprijină societatea și comunitățile din stânga Prutului”, a punctat Adrian Dupu.

Potrivit secretarului de stat al DRRM, susținerea statului român pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană este „totală” și „necondiționată”.

„Noi, românii, ne dorim cu adevărat să fim direct implicați în cea mai de succes poveste de la frontiera de Est a spațiului comunitar, în speță aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar disponibilitatea statului român de a sprijini în mod direct acest proiect istoric este totală, continuă și necondiționată.

Cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Moldova, în nume propriu, dar și în asentimentul tuturor colegilor mei din Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, transmit cele mai sincere și autentice gânduri de pace, bunăstare și unitate națională poporului Republicii Moldova. La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani, moldoveni!”, și-a încheiat mesajul Adrian Dupu.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md