22:40:07 18.12.2024
Stiri

ADR Vest din Timișoara, care a implementat mii de proiecte în valoare de două miliarde de euro, consultanță pentru autoritățile din R. Moldova în ceea ce privește atragerea fondurilor europene: „România - un model de dezvoltare regională”

Actualitate 12.12.2023 10:36 Vizualizări1164 Autor: Ziarul National
ADR Vest din Timișoara, care a implementat mii de proiecte în valoare de două miliarde de euro, consultanță pentru autoritățile din R. Moldova în ceea ce privește atragerea fondurilor europene: „România - un model de dezvoltare regională” ADR Nord

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) a Regiunii Vest, cu sediul în Timișoara, România, a găzduit, săptămâna trecută, o delegație din Republica Moldova formată din reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord pentru a-i transmite bunele practici acumulate în cei 25 de ani de activitate.

În ultimul sfert de veac, ADR Vest a implementat 3 200 de proiecte în care au fost investite peste 2 miliarde de euro.

Specialiștii din România le-au vorbit oaspeților din stânga Prutului despre experiența lor în domeniul dezvoltării regionale și atragerea fondurilor europene, în contextul preaderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Oaspeții de la Chișinău au participat la evenimentul „25 de ani de dezvoltare regională în România” și au avut o serie de întâlniri cu managementul ADR Vest, discuțiile fiind axate pe specificul activităților de planificare și implementare a proiectelor finanțate din fondurile de pre-aderare la UE, tehnici de negociere în timpul procesului de pre-aderare la UE și rolul ADR-urilor în acest proces.

„Cei 25 de ani de dezvoltare regională în România reprezintă o perioadă a realizărilor remarcabile pentru Regiunea Vest și pentru România. În acest sfert de veac pe care l-ați parcurs, Regiunea Vest a devenit sinonimă cu progresul, iar România – o țară competitivă și un model european de dezvoltare regională”, a menționat directorul ADR Nord, Maria Prisacari.

Menționăm că cele opt ADR-uri din România au gestionat proiecte în valoare de 20 de miliarde de euro în cei 25 de ani de dezvoltare regională. În această perioadă au fost procesate peste 30 000 de proiecte publice și private, transformate în peste 10 000 de contracte implementate și crearea a peste 75 000 de noi locuri de muncă.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

09.12.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pent...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md