Adjunctul bașcanei din Găgăuzia riscă să rămână fără peste 1,6 milioane de lei, iar un fost angajat de la fisc - fără peste 544 de mii de lei: Averi nejustificate, depistate de ANI
Și-a cumpărat mașini de lux, inclusiv un „Porsche Cayenne” fabricat în 2022 și bunuri imobile care valorau mai mult decât veniturile familiei sale din anul 2022, dar nu a vrut să le spună inspectorilor de integritate de unde a luat banii.
Victor Petrov, ex-deputat în cadrul Adunării Populare a UTA Găgăuzia, actualmente vicepreședinte al Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia, cunoscut drept un aliat apropiat al lui Ilan Șor, riscă să rămână fără suma de 1,624 de milioane de lei, diferența dintre veniturile și cheltuielile familiei sale pe parcursul anului 2022.
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că va transmite cauza pe numele lui Petrov în instanțele de judecată și va solicita confiscarea averii nejustificate.
„În cadrul controlului, acesta nu a dorit să conlucreze cu inspectorul de integritate în vederea prezentării informațiilor și explicațiilor relevante controlului și nu a prezentat punctul de vedere”, informează ANI.
Inspectorii de integritate a stabilit avere nejustificată și la o fostă angajată din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Parascovia Chiosa, în sumă de 544 811 de lei, dobândită pe parcursul anilor 2020 - 2021.
Și în acest caz instanța va solicita confiscarea banilor, iar Victor Petrov și Parascovia Chiosa mai riscă să fie decăzuți din dreptul de a exercita anumite funcții, fiind înscriși în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau o funcție de demnitate publică.
Știați că cel mai vechi spital din R. Moldova împlinește 207 ani de la fondare? În 1817, funcționa într-o clădire cu 5 saloane și 36 de paturi: Astăzi poate spitaliza aproape 800 de pacienți în același timp
NOU // Prețul pentru o poliță de asigurare RCA pentru vehiculele va fi diferit de la un asigurator la altul: Ce se va întâmpla odată cu liberalizarea parțială a sectorului de asigurări
Aproape 200 de procurori și judecători vor primi compensații de la stat pentru transport și închirierea spațiului locativ, dacă lucrează la o distanță de cel puțin 20 de kilometri de localitatea în care își au domiciliul