Adam: Bărbații NEFERICIȚI își cumpără singurătatea
De multe ori stau și mă gândesc la evoluția mea ca om, ca bărbat, la emanciparea forțată și uneori naturală la care suntem supuși ca specie, la originile noastre și la modalitățile de comportament, variante ce, uneori, pur și simplu ne copleșesc. Dar, într-un final, ne ajută să devenim bărbații model de care societatea are nevoie și cumva i-a pierdut.
Când suntem tineri, tentația și dorințele noastre cu privire la sexul frumos ne domină
Uneori ne iau mințile și evident dispare orice urmă de atașament sau sensibilitate.
Se întâmplă să apară în viața noastră și persoane care ne vorbesc despre sensibilitate și iubire, însă ce facem noi, bărbații? Îi considerăm dușmani și astfel fugim de implicare, de un viitor în doi. Pur și simplu abandonăm orice trăire care ne-ar putea face vulnerabili mai târziu.
Tinerețea și societatea în care ne formăm ne dă curajul și puterea de a înțelege cum merg lucrurile, de a nu le grăbi și oarecum de a ne detașa de conceptul clasic de familie. Parcă, atunci când suntem la 20 de ani, totul este sau poate fi la picioarele noastre, orice fată sau femeie poate fi cucerită, părăsită, folosită până într-un anumit punct.
Cumva, educația este factorul cheie în schimbarea omului și progresul prin care trece bărbatul având în vedere și ciclul de șapte ani la care este supus.
Fiecare an este o nouă provocare și dacă un bărbat este ambițios, își privește și satisface propriul ego prin satisfacțiile emoționale, cât și financiare prin care trece cu fiecare eșec sau câștig.
Am învățat că acceptarea eșecului este cea mai bună formă de câștig
De fapt, acesta este un prim pas spre schimbarea în bine, resemnare și toleranță cu propria persoană.
Cunosc bărbați pentru care iubirea nu este un target, ci este ultimul lucru de care s-ar ocupa, deși probabil nu realizează ceea ce este cu adevărat frumos în viață.
Poate gustul plăcerilor alină amărăciunea singurătății și astfel ne mulțumim cu un număr cât mai mare de femei care ne traversează patul, lasă dezordine și ne seacă de energie fără să ne dăm seama, orbiți fiind de plăcerile momentului.
Ne lăsăm amăgiți de emoții incapabile să ne dovedească validarea, sperând că asta ne poate face fericiți o perioadă cât mai lungă de timp. Ajungem să ne ascundem și să nu vorbim despre ceea ce gândim, lucruri care mai târziu își lasă amprenta sever în gândurile noastre. Been there, done that!
Ar fi suficient să ne îndrăgostim o dată, fie că este vorba de o relație lungă, fie că este o pasiune ce ne mișcă și ne arată ce înseamnă completarea, înțelegerea și partenera perfectă pentru nevoile noastre, orice tip de relație fiind un schimb reciproc de sentimente, stări, gânduri și cel mai important, de energii creative, care pe termen lung ne definesc și ne aduc acel gol în stomac de fiecare dată când ne gândim, vorbim sau atingem persoana potrivită.
Există două categorii de bărbați
Cei care au cunoscut dragostea și nu ies, nu vorbesc, nu se implică cu femei care nu transmit ceva de la bun început și bărbații care ies cu oricine și vor să își aline cu orice preț orele alea de singurătate, de după job, sau dacă au un business care le ocupă mult timp din viață, vor o parteneră doar pentru o descărcare sexuală și instincte sălbatice necontrolate. Și să fim serioși, toți bărbații au instinctul ăsta! Vestea bună e că la un moment dat, instinctul se poate îndrepta și către o singură femeie!
Ieșim în cluburi, agățăm pe Facebook, căutăm orice mijloc virtual sau real și ne agățăm de orice situație și circumstanță să abordăm o femeie care ne place, să îi câștigăm atenția și încrederea și dacă se poate, să vedem cum se îndrăgostește de noi.
Suntem niște feline care pur și simplu vor să se hrănească, nesatisfăcute și nemulțumite, într-o perpetuă luptă contra cronometru
Când realizăm că anii 20 devin anii 30 și astfel schimbăm prefixul, ne uităm în urmă și vedem un trecut gol pe care nu îl putem schimba, ci doar vindeca atunci când ne hotărâm și ne mulțumim cu o singură femeie. Cea care ne completează, ne face să uităm trecutul, să trăim prezentul și să ne imaginăm viitorul.
Nu sfătuiesc niciun bărbat să se folosească de femei, nu susțin și nu cred într-o dragoste ce vine pe parcurs, pentru că sentimentele și chimia sunt stări emoționale ce vin de la început.
Uneori este suficient să ai o certă experiență emoțională, cât să te facă să realizezi ce e bine și ce e rău și astfel să înțelegi că fiecare om e unic și nimeni nu merită să sufere din pricina orgoliilor tale.
Singurătatea îți poate fi cea mai bună, prietenă, dar și cel mai mare dușman
Doar ea te definește ca om, te face să te descoperi, te face să te urăști sau să te iubești în aceeași măsură. Singurătatea te face puternic, te călește sau te distruge de la o zi la alta.
Un bărbat trebuie să fi avut experiențe proaste, multe sau numai una intensă, cât să ajungă să fie capabil să aprecieze adevărata dragoste, cât să înțeleagă femeia, să îi tolereze stările emoționale prin care aceasta trece.
O relație adevărată doar din punctul ăsta poate începe, când fiecare, prin prisma experiențelor prin care a trecut este capabil să depășească anumite temeri și frustrări, să și le recunoască și să-și asume orice trăire, oferind totul.
O relație este o afacere, un risc asumat ce poate fi câștig, fericire sau pierdere. Dar toți ne dorim, într-un punct al vieții o următoare care să fie ultima…
Bărbații nefericiți își cumpără singurătatea. Sau cel puțin, mulți dintre noi credem că putem face asta. Dar ce te faci când oricâți bani ai avea, realizezi că nu poți cumpăra niciun gram de fericire? Ce faci când, în sfârșit, conștientizezi că fericirea nu e de vânzare, iar tu, ființă primitivă, nu știi cum să fii fericit?
Cu drag,
Adam
Sursa: eva.ro
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei