ACUZAȚIE // Guvernul și Procuratura Generală IGNORĂ Parlamentul în cazul concesionării Aeroportului: „Nouă complicitate mafiotică în detrimentul interesului public ori sabotaj pe linie din partea acelorași personaje care-au profitat în anul 2013”
Deși Parlamentul a obligat Guvernul și Procuratura Generală, printr-o hotărâre aprobată pe 4 octombrie 2019 cu privire la raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru analiza concesionării Î.S. Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), să raporteze în decurs de două luni cum au îndeplinit cele prevăzute în document, aceste instituții nu și-au îndeplinit obligațiile nici la trei luni scurse de atunci.
Mai mult, premierul Ion Chicu a solicitat, săptămâna trecută, Agenției Proprietății Publice (APP) să cerceteze cum „Avia Invest”, compania care a luat în concesiune Aeroportul, își îndeplinește obligațiunile contractuale, în special cele investiționale, deși Comisia parlamentară de anchetă s-a referit deja la acest aspect.
Președintele Comisiei de anchetă respective din Parlament, deputatul Igor Munteanu, crede că Guvernul și Procuratura Generală nu-și îndeplinesc obligațiile constituționale, ceea ce creează senzația „unei noi complicități mafiotice în detrimentul interesului public ori a unui sabotaj pe linie din partea acelorași personaje care-au profitat în anul 2013 de clientelizarea păguboasă a instituțiilor statului”.
„Prim-ministrul Ion Chicu era obligat să prezinte raportul la data de 4 decembrie 2019. Mai mult, observ că actualul premier nu nu se prea grăbește să raporteze asupra sarcinilor îndeplinite, sugerând chiar că ar dori să ceară „o nouă cercetare a cauzei anchetate de către Comisia parlamentară”, ceea ce indică fie asupra unei exprimări defectuoase a primului-ministru atunci când solicită APP prezentarea unei noi monitorizări a implementării Contractului de concesionare al AIC, fie o lipsă de respect față de autoritatea legislativă supremă a statului”, acuză Igor Munteanu.
CITIȚI și Autoritățile anunță controale la „Avia-Invest”, compania care gestionează Aeroportul: „Dacă informațiile se confirmă, întreprindeți pașii respectivi pentru REZILIEREA contractului cu așa-numitul investitor”
Deputatul enumeră, într-o postare pe Facebook, acțiunile pe care trebuia să le îndeplinească Guvernul în cazul Aeroportului:
a) înaintarea unei acțiuni civile în vederea declarării nulității contractului de concesiune al Aeroportului, aplicarea sechestrului asupra întregului patrimoniu al statului gestionat de „Avia Invest” SRL și asupra patrimoniului acesteia;
b) cererea în instanță a dizolvării „Avia Invest” SRL, conform prevederilor art. 87 alin. (1) din Codul civil al RM, având ca temei caracterul vicios al constituirii companiei „Avia Invest” SRL;
c) solicitarea unei investigări penale a faptelor de escrocherie și/sau delapidare a averii satului în cazul concesionării Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”;
d) cererea unei investigări penale asupra acțiunilor și inacțiunilor Membrilor Comisiei de monitorizare (APP), responsabili între 2013–2019 de supravegherea și monitorizarea executării contractului de concesiune AIC, fapte prevăzute de art.46 și art. 327–329 din Codul penal al RM.
Totodată, Igor Munteanu susține că, în conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr.141, Ministerul Economiei și Infrastucturii (MEI) era obligat să efectueze un audit tehnico-economic asupra investițiilor pretinse de „Avia Invest” SRL, stabilind valoarea reală a activelor sale, dar și proveniența mijloacelor care au fost utilizate de Avia Invest SRL în perioada anilor 2013–2019, să raporteze Parlamentului concluziile investigărilor, evaluarea investițiilor făcute de concesionar, încasările obținute din colectarea taxelor aeroportuare și totalizarea modului în care au fost efectuate investițiile conform Contractului de concesionare.
CITIȚI și Contractul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău ar putea fi REZILIAT: Neregulile depistate de Comisia parlamentară de anchetă și recomandările pentru Guvern
Și Procuratura Generală urma să verifice modul în care a fost introdusă în Anexa nr.1 a Hotărârii de Guvern (N.321/2013) așa-zisa „taxă de modernizare”, cu ridicarea și cercetarea tuturor documentelor și corespondenței între autorități și avizelor la hotărâre, dar și să examineze toate documentele și corespondența purtată între cei implicați în concursul de concesiune, inclusiv prin cererea de comisii rogatorii în Federația Rusă.
„Prim-ministrul nu poate interpreta după bunul său plac o Hotărâre a Parlamentului, pe care trebuie s-o execute. Pretențiile emise recent de anumite personaje dubioase asupra drepturilor concesoinale legate de Aeroportul Internațional Chișinău ar putea crea senzația, în lipsa unui raport prezentat de premier în fața Parlamentului, a unei noi complicități mafiotice în detrimentul interesului public ori a unui sabotaj pe linie din partea acelorași personaje care-au profitat în anul 2013 de clientelizarea păguboasă a instituțiilor statului. (...) Neîndeplinirea unei Hotărâri a Parlamentului urmează să fie sancționată politic. Gravitatea situației cere convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului pe acest subiect, care afectează securitatea națională și pune la îndoială calificarea și probitatea acestui guvern, zis tehnocrat”, afirmă deputatul Igor Munteanu.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania