ACȚIUNE fără precedent ÎMPOTRIVA Rusiei pregătită de UE
Uniunea Europeană a discutat posibilitatea boicotării Mondialului din 2018, în urma acţiunilor militare pe care Rusia le susţine în Ucraina. În cazul în care decizia ar fi luată, prezenţa jucătorilor de fotbal la turneul final din Rusia ar fi interzisă.
Măsura reprezintă una dintre sancţiunile pe care Europa doreşte să le aplice Rusiei în cazul în care violenţele din estul Ucrainei - considerate a fi rezultatul incursiunilor militare susţinute de la Moscova - vor continua.
Pe lângă interdicţia pe plan fotbalistic, oficialii din Occident ar putea bloca şi companiile statului rus din a face profit în spațiul UE. De asemenea, ar interzice atleţilor, artiştilor şi oamenilor de afaceri ruşi să participe în cadrul evenimentelor internaţionale.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, este foarte încrezător în abilităţile statului său de a organiza şi găzdui evenimente sportive. A XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă (2014) s-a desfăşurat în oraşul Soci. A devenit cea mai scumpă ediţie a Jocurilor Olimpice, Rusia investind aproape 39 de miliarde de euro în organizarea competiţiei. În schimb, bugetul preconizat pentru Campionatul Mondial din 2018 este de doar 15 miliarde de euro.
- Cele 11 oraşe care, teoretic, vor găzdui meciurile de la CM 2018 din Rusia:
- Moscova
- Kaliningrad
- Sankt Petersburg
- Volgograd
- Kazan
- Novgorod
- Samara
- Saransk
- Rostov-pe-Don
- Soci
- Ekaterinburg
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei